august 11, 2026

Sărbătoarea Omeniei la Păltiniș

De 16 ani, la Păltiniș, în județul Botoșani, are loc un eveniment unic în țară. Unic prin dăruire, unic prin implicare, unic prin ceea ce oferă locuitorilor din Păltiniș dar și tuturor celor ce vin la acest eveniment, din alte zone ale județului sau țării. ”Sărbătoarea Omeniei la Păltiniș” este un eveniment unic și prin denumire. Și iată cum în două cuvinte poți spune totul despre o comunitate și un primar.

Anul acesta, spectacolul va avea loc în ziua de 8 septembrie și va fi moderat de către Liviu Andronic, managerul Școlii Populare de Arte Botoșani. Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul Local Păltiniș, prin directa implicare a primarului cunoscut de tot județul, Costel Romanescu. Partener de nădejde, anul acesta, le este profesorul Florin Vecliuc – un organizator de evenimente la superlativ, pe care tot mai mulți primari îl caută pentru succesul evenimentelor lor. Vor fi invitați să întrețină voia bună ansambluri și artiști cunoscuți din județ și din țară, precum și de peste Prut. Nu va lipsi nici Grigore Gherman. Alături de ei, vor mai urca pe scenă, Versavia Vecliuc, Lucica Păltineanu, Anda Scutelnicu, Mariana Ichim Hodan și Marian Moroșan. Seara, tinerii vor fi îndemnați să fie părtași ai unui show de lumini, la Megadiscoteca anului, regizată de DJ Lawis. Îndrăgitul Dan Ciotoi a anunțat că va veni alături de toți oamenii frumoși din Păltiniș, dar nu vor lipsi nici dealerii distracției – Los Anonimos. Seara se va încheia cu un memorabil foc de artificii, așa cum a anunțat și edilul comunei.

”De la ultima întâlnire cu fiii satului a mai trecut un an. Cu bune, cu mai puțin bune, un an în care v-am simțit alături, un an în care, împreună, am continuat dezvoltarea comunei Păltiniș. Pe 8 septembrie vă invit la SĀRBĂTOAREA OMENIEI LA PÃLTINIŞ, EDIŢIA a XVI-a, eveniment În cadrul căruia îi vom omagia pe seniorii comunei, pe cei ce își aniversează nunta de aur. De asemenea, vă invit să fiți martorii și beneficiarii FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR, ediţia a VIII-a, un eveniment la care vom avea mulți invitați surpriză, iubiți de dumneavoastră. Omenia este o carte de vizită a comunei și a gospodarilor din Păltiniș, aspect de care s-au convins în ultimii ani toți cei ce au trecut hotarele acestei comunități. Vom continua împreună să facem ce este mai bine pentru comuna noastră și vom continua să punem la loc de cinste OMENIA. Vom încheia seara cu un frumos foc de artificii”, a anunțat primarul comunei Păltiniș, Costel Romanescu.