Ieri, 22 septembrie, la Prefectura Botoșani, a avut loc o acțiune cu scop educativ și informativ, beneficiarii fiind tinerii din sistemul de protecție specială și mamele minore. Activitatea s-a derulat sub umbrela Ministerului Familiei și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Activitatea de rulată la Prefectura Botoșani face parte dintr-o campanie națională de informare a tinerilor din sistemul de protecție și a mamelor minore cu privire la drepturile și opțiunile pe care le au odată cu împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, au fost informați cu privire la pericolul pe care îl reprezintă consumul și traficul de droguri.
Prezent la activitate, pe lângă instituțiile șireprezentanții instituțiilor din Botoșani, alături de circa 200 de copii, a fost și senatorul AUR Dorinel Cosma. Acesta a participat în calitate de reprezentant și la invitația ministrului Natalia-Elena Intotero.
În cadrul întâlnirii de la Instituția Prefectului Botoșani, senatorul Dorinel Cosma a vorbit despre propunerea legislativă pentru completarea legii 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.
Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
CS Unirea Săveni la Campionatul național de Beach-Handbal
Silegeanu cere public demisia șefului IPJ
Șansa AUR-ului de a avea parlamentari la Botoșani