Sunt mândru să pot susține pentru a două oară evenimentul organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în parteneriat cu mediul de afaceri în cadrul căruia au fost premiați elevii care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale.
Sunt onorat că firma pe care o reprezint , Hidroplasto , alături de Elsaco și Electroalfa, să facă parte dintre companiile care au susținut financiar acest eveniment , iar noi , reprezentanții acestora, avem un mesaj extrem de important: educația este temelia unei societăți sănătoase puternice , iar copiii sunt viitorul unei comunități aflată în continuă dezvoltare.
Județul Botoșani se bucură de o pepinieră de copii și tineri valoroși, care dovedesc agilitate și își construiesc de timpuriu un traseu frumos în viață. Rolul adulților este să vegheze asupra tuturor, să îndepărteze obstacolele și să acționeze pentru reducerea inechității din educație, pentru o transformare sustenabilă.
Premierea elevilor care obțin rezultate deosebite în olimpiade și concursuri naționale este o recunoaștere a eforturilor depuse pe băncile școlii, o conduită firească într-o societate sănătoasă și o datorie a întregii comunități.
Factorii decizionali poartă în mod direct responsabilitatea direcției spre care îndreaptă învățământul.
Tot timpul unii oameni politici se înghesuie să adreseze copiilor mesaje de felicitare și încurajare, promițându-le că vor face tot ceea ce le stă în putință pentru că viitorul lor să nu pătrundă sub o negură.
Eu le transmit că puterea exemplului este cea mai clară lecție și că societatea civilă va fi atentă la măsura în care discursul lor, mai mult sau mai puțin citit de pe hârtie, va prinde contur și în realitate.
Copiii premiați acum au reușit datorită propriei voințe și profesorilor care i-au pregătit, unii dintre ei înfruntând neajunsuri, nedreptăți, carențe.
Datoria factorilor de decizie este să elaboreze strategii coerente, să aplice măsuri reparatorii, să lase profesioniștii să își facă treaba, iar managementul educației să fie făcut de specialiști selectați prin concurs. Această este schimbarea de care societatea are cu adevărat nevoie.
Cătălin SILEGEANU
Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
CS Unirea Săveni la Campionatul național de Beach-Handbal
Șansa AUR-ului de a avea parlamentari la Botoșani
Continuă înscrierile pentru festivalul concurs ”Mlădițe Dângenene”