aprilie 30, 2026

Costel Șoptică este convins că Rădăuți Prut îl va avea ca primar pe Nichiteanu și în următorii ani

Vizitele de lucru ale PNL Botoșani, inițiate de deputatul Costel Șoptică, au continuat zilele acestea la Rădăuți Prut. Președinte al PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică a fost însoțit la Rădăuți Prut de către primii activiști ai partidului, Prim-vicepreședintele Verginel Gireadă, Ionică Nechifor, Florin Țurcanu, dar și alți colegi de partid.

”Această comună este condusă cu mână de fier de colegul meu, domnul primar Viorel Nichiteanu, aflat acum la al 4-lea mandat.

PRIN NOI ÎNȘINE este expresia unui veac și jumătate de istorie a liberalismului și a unui patriotism autentic, curat, singurul care poate duce România înainte, indiferent de vremurile pe care le traversează. Este crezul nostru, al liberalilor și esența viziunii noastre pentru o Românie modernă și un trai mai bun pentru toți cetățenii ei. Tot prin noi înșine vom intra în alegerile din 2024, cu încrederea că vom câștiga, iar Comuna Rădăuți Prut va avea în continuare un primar liberal.

Îl asigur pe domnul primar de întregul meu sprijin ca parlamentar de Botoșani, ales prin votul oamenilor care au înțeles că faptele sunt cele care contează, nu vorbele și lauda.”, a declarat deputatul Costel Șoptică, președinte al PNL Botoșani.