aprilie 30, 2026

Botoșăneanul cu care județul poate urca pe podiumul dezvoltării

De ceva vreme, pe mine ca și pe alți (mulți) botoșăneni, mă frământă un gând (ziua) și nu îmi dă tihnă (noaptea). Botoșaniului, ca și altor județe, le-a lipsit în ultimele trei decenii un ministru care să fie concentrat pe dezvoltarea durabilă a județului, pe scoaterea din trendul de dezvoltare de ochii lumii și superficial. Am ajuns la această concluzie undeva pe la începutul anului ce este gata să se încheie. Dar ce am spus atunci este valabil și acum. Și reamintesc ce am spus dintotdeauna: avem astfel de oameni, fie la PNL fie la PSD sau rătăciți prin partide bune doar de prins la reverul parveniților. Dar mai avem și talentul cultivat în toate partidele de a nu-i lăsa să acceadă ”mai sus”, sau de a-i eclipsa pentru simplu fapt că șefii lor de partide, de aici sau din capitală, se îndoiesc de docilitatea lor, sau sunt convinși că ajunși în posturi cheie ar face prea mult bine județului și nu ar mai putea fi doborâți sub mediocritatea utilă a altora. Un astfel de om, de care județul duce lipsă și care ar ridica ștacheta dezvoltării Botoșaniului este actualul senator Cristian Achiței.

În vreme ce, de câteva luni bune, toți politicienii botoșăneni s-au concentrat pe ruperea startului electoral, pe servirea botoșănenilor cu discursuri sforăitoare gândite și scrise de consilieri personali insuficient plătiți pentru punerea propriului obraz în bătaia rușinii, Cristian Achiței nu a încetat să uzeze de toate pârghiile de care a dispus politic pentru a cere și azi și ieri și dintotdeauna măsuri de dezvoltare a județului Botoșani și fonduri pentru o infrastructură rutieră în Botoșani demnă de trei decenii de guvenări și politică post-decembristă. Și după cum se vede și nimeni nu poate tăgădui, în sfârșit, județul Botoșani are o infrastructură rutieră diferită de cea din 1989. În bună parte este meritul actualului senator Cristian Achiței. Chiar dacă alții mă vor contrazice, realitatea faptică aceasta este. Pentru că Achiței pe acest obiectiv s-a concentrat de mai mult de un deceniu. Și asta în vreme ce putea să facă asemeni altor colegi din politica României și să se concentreze pe a-și rotunji averea sau să lucreze la consolidarea poziției în partid și amăgăirea botoșănenilor cu ciorbe politice reîncășzite de decenii.

Fost deputat în perioada 2016 – 2020, actualul senator Cristian Achiței nu i-a ”slăbit” deloc pe miniștri ce s-au perindat la pupitrul Dezvoltării Regionale sau la Ministerul Transporturilor. Încă din acea perioadă a insistat, consecvent, pentru modernizarea drumurilor Manoleasa-Rădăuți Prut sau Botoșani – Ștefănești. Infrastructura rutieră din județul Botoșani a devenit o prioritate , un crez și un legământ pentru actualul senator liberal Cristian Achiței.

Ceea ce puțini botoșăneni știu este că actualul senator Achiței, inginer specialist în execuția lucrărilor de drumuri, a fost Consultant de specialitate în Programul de Dezvoltare Rurală al Băncii Mondiale în perioada 2003 – 2005. În această calitate, Cristian Achiței a fost implicat direct în implementarea de proiecte de infrastructură locală, reabilitare drumuri și alimentări cu apă în 20 de comunități locale din județul Botoșani. Ani buni, în cariera sa, a fost șef de proiecte în cadrul Regiei Autonome a Drumurilor de Interes Județean și a Podurilor, dar și inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. În perioada 2009 – 2016, cu intermitențe, a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.

De numele său sunt legate finalizarea reabilitării Spitalului Județean Botoșani cu fonduri europene, finalizarea reabilitării Complexului Monahal Mănăstirea Coșula cu fonduri europene, modernizarea drumurilor județene Botoșani-Curtești-Cristești, Călărași-Libertatea, Copălău-Cerbu-Dracșani, Pădureni-Coșula-Buda sau construcția și reabilitarea a peste 20 de poduri. Și asta doar așa, la o simplă trecere în revistă a muncii omului politic și specialistului Cristian Achiței.

Revenind la năstrușnicul gând amintit la începutul acestui material, trebuie să recunoaștem toți că puține personalități ale județului Botoșani au avut ”trecere” în guvernele ce s-au succedat în România de după falsa revoluție de la 1989. Și mă gândesc la posturi de decizie primară în guverne, nu la ”trepăduși” ascunși prin cabinetele ministeriale, pe criterii de gintă și misiuni pur politice. Am spus ”puțini” pentru că am avut și figuri marcante, oameni pe care chiar confrații de luptă politică, anterior, nu dădeau doi bani, dar care au dovedit că sunt devotați județului. E drept, au fost prea vremelnici pe acele funcții. Când nu au mai percutat cum dictau mecanismele partinice, au fost maziliți. Mai avem și acum. Dar…șterse, terne, vagi, oameni sclipitori din când în când. Cu excepția ministrului Marius Budăi care a ajuns să fie iubit în județ mai mult decât neamțul de la Cotroceni. Spuneam despre acesta cu vreo 10 luni în urmă că nu aș băga mâna în foc pentru el, gândindu-mă la caracterul său, ascuns de multe ori, la empatia de care încă nu sunt sigur că este capabil. Și evenimentele din această vară-toamnă care au făcut ca obrazul fostului ministru să devină mai roșu (nu pesedist , ci de rușine) au confirmat că am avut dreptate.

Iată de ce cred, asemeni multor botoșăneni, că actualul senator Cristian Achiței este cel mai potrivit om pentru ocuparea unui fotoliu ministerial. Dar cum aceste funcții , de regulă, se negociază la sânge de șefii naționali ai partidelor, poate că e mai bine ca Achiței să rămână senator. De Botoșani. Pentru că Achiței, Cristian-Vasile este senator prin excelență. Și nu voi uita episodul din secțiile de votare de la ultimul scrutin, când omul PNL într-o secție de votare a refuzat să contabilizeze voturile obținute la Camera Deputaților, fiind foarte atent doar la cele pentru Senat. Pentru că acolo, cap de listă era Achiței. Botoșaniul l-a vrut senator. Și îl vrea în continuare.