Dorinel Cosma, senator: harfe reci, simțiri zdrobite și se cred fii de Luceafăr

În anii anteriori, toată protipendanda politică a Botoșaniului și a țării făcea coadă la statuile lui Eminescu pentru poză, pentru a împrumuta din notorietatea demiurgului simțirii, trăirii și gândirii românești, Mihai Eminescu.

Anul acesta cozile s-au mai rărit. Mare mirare. Dar el, Eminescu, tot va fi uitat , abandonat iar până la următoarea aniversare. Un lucru este clar, însă. Oricâte am face sau nu am face pentru memoria lui Eminescu și viitorul țărișoarei de a cărei grijă el s-a certat și cu prietenii de la Junimea, Eminescu va continua o veșnicie să existe în noi, în tot ce este mlădiță românească.

Și atunci nu poți să nu te întrebi: oare noi de ce nu putem trăi eminescian? Eminescu nu trebuie adulat. Eminescu trebuie trăit. În fiecare zi. Pentru că abia atunci versurile de la 1880 și de dinainte nu ar mai fi la fel de actuale și acum, de parcă Eminescu ar fi scris atunci despre noi, cei de după. Și totul ar avea început bun când am renunța la fățărnicie, la fals patriotism, la fanfaronadă.

Altfel totul rămâne eminescian și Eminescu vizionar:  „Totul se reduce la o scamatorie de vorbe.“

Între timp, Eminescu reverberează în noi, cu sau fără voia noastră:

”Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!” (Epigonii)

Dorinel COSMA

senator AUR Botoșani

Marian Morosan

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.

Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.

Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !

https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/