martie 18, 2025

Primărița râvnită în altă comună. Acasă, adversarii sunt de fațadă

S-a spus despre ea că este ”Udrea de Vârfu Câmpului”, că e una din ”contesele” localității, că e ”baroneasă de Siret”, că e ”Merkel de Botoșani” și câte alte astfel de calificări pământești. Dar să fie râvnită într-o altă comună decât cea în care dă ora exactă, încă nu s-a auzit. Până în urmă cu câteva zile.

Însoțind o echipă de candidați din comuna Mihai Eminescu, la pas prin comună, un taxi s-a oprit în dreptul nostru. Omul și-a dat cu părerea despre comuna Mihai Eminescu dar a avut o recomandare ce a întors blitzul către el. Cetățeanul care e convins că a dat glas gândurilor nerostite ale celor din comuna lui Eminescu, Valerian Lozneanu ar vrea ca localitatea să fie ca Vârfu Câmpului. ”Ați văzut ce a făcut primărița aia acolo? Așa trebuie și aici și în fiecare comună. O femeie care conduce comuna cum trebuie”, a sintetizat cetățeanul cu taxi. Cetățeanul este botoșănean, dar ajungând des la Vârfu Câmpului a rămas îndrăgostit de comuna de pe buza Siretului și de primăriță. Vezi în materialul video de mai jos ce mai spune cetățeanul căruia iarba din vecini i se pare mai verde.

Primărița de care vorbim – ați ghicit – este Maria Huțu. Și în timp ce primărița Huțu este râvnită în altă comună, la ea acasă, la Vârfu Câmpului, totul e mult mai simplu. Pare că înainte de era Huțu nu a mai fost altceva și că e aproape predestinat ca viitorul să fie tot Huțu. Ba chiar și adversarilor politici de până acum li s-au strepezit dinții și li s-a înmuiat glasul în ultimii ani. Cât despre contracandidați în bătălia electorală de acum – părerea localnicilor și nu numai este că aceștia sunt obligați de partide, sau candidează de fațadă. Să pară mai importanți (în fața lor sau a sătenilor) că au curaj să își măsoare puterile cu primărița de poveste.