Când excesul de zel sau fantomele conștiinței nu îți dau pace, se întâmplă miracole. Organizația PNL Botoșani îl promovează pe viceliderul AUR Cătălin Silegeanu, candidat la Senat. În miez de noapte, aflați la promenadă prin buricul târgului, liberalii nu au ratat ocazia de a-și face un selfie cu bannerul lui Silegeanu și Simion. Având în vedere că fotografia a fost și distribuită printre membrii partidului, e clar mesajul. PNL îl recomandă pe Cătălin Silegeanu.
”Dixit” – cum ar zice unii masoni din organizația lor, sau ”Fie lor după cuvântul lor” cum ar zice lumea de rând”.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Micul Bolojan de Botoșani și delirul din morgele speranțelor
Deputatul Moiseev a luat banii celor care l-au ales și i-a dus la Constanța