Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andei, le-a mulțumit cetățenilor pentru primele răspunsuri primite în campania de consultare pe care a inițiat-o în legătură cu acțiunea sa de evacuare din locuințele Primăriei a chiriașilor care au încălcat de cel puțin trei ori normele legale de liniște publică și conviețuire socială. Edilul spune că primele răspunsuri primite sunt „încurajatoare”, dar îi îndeamnă pe botoșăneni să participe în număr cât mai mare la consultarea publică.

„Răspunsurile primite până acum sunt încurajatoare. Vă promit că voi prezenta în scurt timp rezultatele sondajului pe care l-am inițiat. Dar vă îndemn să participați în număr cât mai mare la această consultare publică astfel încât voința voastră în această chestiune să fie dincolo de orice dubiu, iar cei de la PNL să nu mai încerce să profite electoral blocând acțiunea Primăriei în speranța că vor obține voturile celor vizați de evacuare”, a scris primarul pe o rețea de socializare.
Cosmin Andrei a inițiat consultarea publică după ce avocata Ionela Aiftime, care candidează la Senat pe listele PNL Botoșani, a blocat temporar în instanță acțiunea de evacuare a Primăriei.
CMF11240017

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari