Din cele 365 de zile ale anului, una este dedicată, an de an, celor care, clipă de clipă, sunt la datorie pentru a salva vieți: ziua de 27 mai – Ziua Internațională a Medicinei de Urgență.
Este ziua în care aducem recunoștință tuturor medicilor, asistenților, ambulanțierilor, paramedicilor și dispecerilor care compun sistemul național de urgență. O zi în care ne oprim din goana cotidiană pentru a-i omagia pe cei care, indiferent de oră sau zi, răspund „prezent” atunci când viața unui om atârnă de un fir de păr. Și o fac conștienți că, atunci când vine vorba de sănătate, timpul nu are răbdare! „Este un bun prilej să recunoaștem eforturile uriașe și sacrificiile enorme pe care le fac în fiecare zi. Poate că uneori nu le vedem fețele din spatele echipamentului, dar știm că acolo, sub vizieră sau mască, bate o inimă dedicată complet binelui celorlalți. Ceea ce fac ei nu este doar o profesie, ci un legământ cu viața. Vă mulțumim pentru fiecare secundă petrecută în slujba celorlalți, pentru nopțile nedormite, pentru momentele în care puneți datoria mai presus de tot”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Aceasta a subliniat și investițiile realizate sau demarate în medicina de urgență locală, în perioada în care a exercitat funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani. „Sunt investiții importante, precum modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență «Mavromati», construirea heliportului medical din Botoșani sau demararea proiectului de reabilitare și modernizare a sediului SMURD Botoșani. Cu sprijinul Ministerului Sănătății, au fost deschise două substații de ambulanță la Lunca și Ripiceni, care au dus la scăderea timpului de intervenție al echipajelor de urgență. De asemenea, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean «Mavromati», Compartimentul de Primiri Urgențe de la Secția de Pediatrie și Compartimentul de Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi au fost incluse în proiectul național de implementare a sistemului de telemedicină”, a mai spus senatorul social-democrat.
La Dorohoi, autoritățile locale au atras fondurile necesare pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Municipal, inclusiv a Compartimentului de Primiri Urgențe. Acesta a intrat în procesul de acreditare, iar imediat după ce va obține acreditarea, se impune ca Ministerul Sănătății să urgenteze procedurile administrative necesare pentru preluarea finanțării cheltuielilor de personal, precum și a celor pentru medicamente și materiale sanitare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1706/2007. „Nu vorbim despre un moft, ci despre o necesitate obiectivă: această unitate deservește peste 200.000 de locuitori din jumătatea de nord a județului Botoșani, în mare parte din mediul rural, unde accesul la servicii medicale este adesea limitat și unde activează foarte puțini medici de familie”, a conchis Doina Federovici.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
Propus prim-vicepreședinte național al PNL, Iftime vrea să dezvolte Botoșaniul și Moldova – video
Parteneriat pe axa Botoșani – Hudești cu localitatea de baștină a lui Ion Paladi
Senatorul Cătălin Silegeanu denunță spectacolul grotesc’ al guvernului: românii îngenuncheați de noi valuri de taxe sub povara administrației incompetente