Conferința ”Autostrăzile care ne unesc” a avut loc astăzi, la Iași, în organizarea Asociației #Hai că se poate. La această dezbatere regională au participat ”greii” politicii din România, dar și factori de decizie din diverse județe ale țării. Printre participanți s-a aflat și Valeriu Iftime, Președintele Consiliului Județean Botoșani.
Printre invitați s-au aflat Președintele Nicușor Dan, Premierul Ilie Bolojan, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Ion Coșer – Consulul Republicii Moldova la Iași, Michael Dickerson de la Ambasada SUA la București, Mihai Chirica – primarul Iașiului, ministrul Transporturilor, directorul general al CNAIR și cel de la CNIR, Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, sau Ministrul Finanțelor. Unii dintre ei și-au trimis reprezentanți.
Subiectele abordate au vizat progresul lucrărilor pe segmentele A7 și A8 și termenele estimate, rolul autorităților, antreprenorilor și societății civile în accelerarea proiectelor. De asemenea, s-a abordat și problematica fondurilor europene și guvernamentale disponibile, precum și impactul infrastructurii asupra accesului la educație și mobilității sociale.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Oraș administrat ca gospodăriile de altădată
S.O.S, semnături pentru demiterea lui Nicușor. 400.000+ în țară, 20.000+ la Botoșani
Incendiu la Brăești. Pagube și copil dus la spital