În comuna Durnești din județul Botoșani, cetățenii vor plăti servicii de canalizare chiar dacă nu beneficiază de acestea. Pentru că așa a cerut Uniunea Europeană. Cel puțin așa sună comunicatul. Prin urmare, după cum însuși a spus, primarul gândește în perspectivă și acționează pe moment. Și aceasta în condițiile în care, potrivit reacțiilor unora dintre cetățeni, într-un sat din comună chiar nu există sistem de canalizare. Iar în celelalte sate există canalizare, dar cetățenii nu sunt racordați la rețea. Anunțul a fost făcut astăzi dimineață de către primarul Vasile Sasu, aflat la al cincilea mandat de edil al comunității.

Potrivit comunicării transmise încă de dimineață, pe rețelele de socializare, chiar dacă nu au canalizare, cetățenii vor trebui să plătească acest serviciu pe aceași factură cu apa. Precizăm că încasările pentru aceste servicii se fac deocamdată de către Primărie, urmând ca aceasta să facă demersurile necesare pentru ca serviciile de apă și canalizare să fie preluate de către Nova Apaserv.
Grijuliu, edilul i-a mai sfătuit pe alegătorii săi să-și angajeze meseriași, să se racordeze în cursul lunii octombrie la rețeaua de canalizare, apoi să cheme Primăria pentru a face recepția, la fiecare gospodărie. Altfel îi va costa în viitor 1100 lei avizul pentru branșare la Nova Apaserv, operatorul de apă și canalizare din județ. În comunicarea sa, edilul Sasu s-a gândit și să îi sperie puțin pe cetățeni, folosindu-se de ”bau-baul” UE care impune anumite norme și prin urmare cetățenii vor fi amendați de către Garda de Mediu cu 5000 ron, dacă nu au aviz pentru fosele proprii amenajate în gospodării.
Contactat de către Curierul Regional, primarul Sasu nu a negat, dar a încercat să îmbrace totul în ”grija” pe care o poartă cetățenilor. Ulterior, după intervenția noastră și a corespondentului Realitatea TV, edilul a șters de pe rețelele de socializare comunicatul de dimineață. Acesta a fost însă salvat de către Curierul Regional, dar și de către cetățeni. Mai ales de cei care l-au criticat, uimiți de decizia Primăriei.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Senatorul Silegeanu, al 11-lea cel mai bun senator din țară
2026 fără Guvernul Bolojan. Vezi cum e posibil – video
Plângeri împotriva majorărilor de taxe. Efect de bumerang în vistieria lui Bolojan – video