Timp de două mandate, în perioada 2012- 2020, a fost senator. După ce, la șefia Consiliului Județean Botoșani, în perioada 2020 – 2024, a dovedit că este mai tare decât toți președinții anteriori, Doina Federovici, liderul social democraților botoșăneni s-a reîntors în senat. Pentru seriozitatea și expertiza sa, pentru profesionalismul și hărnicia sa, a fost numită secretar al Biroului Permanent al Senatului.
După data de 7 noiembrie 2025, Doina Federovici va fi vicepreședinte al PSD la nivel național. Aceasta va face parte din echipa cu care Sorin Grindeanu vrea să ducă mai departe PSD după Congresul din noiembrie.
”Pentru mine, politica a însemnat mereu oameni și rezultate concrete, lucruri care se simt în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. De aceea cred că moțiunea președintelui Sorin Grindeanu, „𝗨𝗻𝗶𝘁𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶. 𝗣𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰𝗶, 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗶𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮!”, reprezintă calea prin care PSD va fi mai aproape de români și de problemele comunităților noastre. În județul Botoșani, am arătat că prin muncă, seriozitate și colaborare, 𝗣𝗦𝗗 este o echipă puternică și performantă. Organizația #𝗣𝗦𝗗_𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 este una dintre cele mai active din țară, datorită membrilor ei implicați, care au înțeles că doar împreună putem aduce schimbarea în bine. 𝗣𝗦𝗗 are acum nevoie să se apropie mai mult de oameni, să le redea încrederea și să ofere soluții reale pentru problemele lor. Vom continua să construim un partid unit, puternic și implicat, care pune #oamenii_pe_primul_loc. Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care ne-au fost alături de-a lungul bătăliilor electorale. Voi rămâne același om dedicat comunității noastre!”, a declarat public Doina Federovici.
PSD va avea 5 prim-vicepreședinți
Bogdan Ivan (ministrul Energiei)
Victor Negrescu (europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului European)
Marius Oprescu
Ionuț Pucheanu
Corneliu Ștefan
Echipa lui Grindeanu cu 20 de vicepreședinți:
- Daniel Băluță, primarul Sectorului 4
- Dragoș Benea, eurodeputat
- Gheorghe Cârciu, eurodeputat
- Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila
- Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București
- Vasile Dîncu, europarlamentar
- Andrei Dolineaschi, deputat de București, originar din Botoșani (Dorohoi)
- Marius Alexandru Dunca, senator de Brașov
- Doina Federovici, senatoare de Botoșani
- Gabriela Firea, eurodeputată
- Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman
- Aladin Gigi Georgescu, președintele CJ Mehedinți
- Dumitrița Gliga, deputată de Mureș
- Romeo Lungu, deputat de Buzău
- Silvia Claudia Mihalcea, deputată de Caraș Severin
- Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara
- Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea
- Gheoghe Șoldan, președinte CJ Suceava
- Adriana Diana Tușa, deputată de București
- Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș
Până acum, în conducerea PSD erau 16 posturi de vicepreședinți.
Cinci persoane vor părăsi conducerea PSD
Este vorba despre actualii vicepreședinți:
- Marian Neacșu (vicepreședinte pe regiunea București-Ilfov)
- Emil Radu Moldovan (vicepreședinte pe regiunea Nord-Vest)
- Florin Nicolae Jianu (antreprenoriat, IMM-uri și mediul de afaceri)
- Victoria Stoiciu (relația cu ONG-uri și dialog civic)
- Elisabeta Lipă (sport) – deputat ales în Circumscripția Botoșani
Ultimele alegeri directe pentru șefia PSD au avut loc pe 23 august 2020.
Atunci, Marcel Ciolacu prelua conducerea, după ce a condus interimar timp de nouă luni. A fost ales cu 1.310 voturi la primul congres extraordinar al partidului care s-a desfășurat în format video online, la mare distanță de singurul său contracandidat, Eugen Teodorovici, care a fost preferat de doar 91 dintre colegii săi.
Între timp, statutul PSD a fost modificat, iar alegerea nu se mai face între oameni, ci moțiuni.
Moțiunea reprezintă candidatura echipei de conducere însoțită de Programul Politic – documentul pragmatic care conține principalele direcții de conduită și acțiune ale partidului pentru un exercițiu, an sau ciclu electoral.
„Fiecare persoană din lista de candidați trebuie să aibă susținerea politică a organizației județene/de sector al cărei membru este” e prevederea cheie din statutul PSD care limitează candidaturile.
În cazul Congresului din 7 noiembrie 2025, noua echipă de conducere va cuprinde cinci prim-vicepreședinți, opt vicepreședinți regionali și 12 vicepreședinți pe diverse domenii de activitate, a anunțat luni seară Alexandru Rafila, noul purtător de cuvânt al PSD

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
S.O.S, semnături pentru demiterea lui Nicușor. 400.000+ în țară, 20.000+ la Botoșani
Incendiu la Brăești. Pagube și copil dus la spital
Mamaia care știe mai bine decât politicienii cum trebuie procedat cu Bolojan