Printre activitățile obișnuite și mai puțin cunoscute ale unui preot din județul Botoșani se numără și stăruința și sârguința în ghidarea unui grup de copii pe portativul frumoaselor cântări creștine. Astăzi, în biserica parohiei Brăești, din județul Botoșani, păstorită cu vrednicie de preotul Gabriel Biță, a răsunat o colindă mai puțin cunoscută, ”Colindul Sfântului Nicolae”.

Copiii înscriși în programul catehetic „Școala Credinței – Cuvântul lui Dumnezeu împărtășit copiilor”, din cadrul parohiei ”Sf. Cuvioasă Parascheva”, au luat parte cu multă emoție și lumină în suflet la slujba Sfintei Liturghii. Ei au dat răspunsurile la strană cu delicatețe și responsabilitate, iar în timpul chinonicului au interpretat Colindul Sfântului Nicolae, pregătind inimile tuturor pentru atmosfera sfântă a sărbătorilor ce se apropie.
Au răsunat apoi, din aceleași glasuri îngerești, colinde tradiționale de Crăciun care de sute de ani unesc familiile la sărbătoarea bucuriei.
”Aceste cântări au răsunat în biserica noastră ca un dar pentru Dumnezeu și ca o mărturisire a credinței curate a copiilor, la care s-au unit glasurile tuturor celor prezenți. Suntem recunoscători pentru binecuvântarea acestei zile în care, prin lumina, seninătatea și nevinovăția copiilor, Dumnezeu a revărsat asupra noastră o picătură din strălucirea harului Său. În glasurile lor curate și în bucuria lor fără umbră am simțit tresărind taina frumuseții pe care doar o inimă curată o poate oglindi. Ca o rază de lumină căzută din înalt, această clipă ne-a reașezat sufletele în smerenie și în tainica pace a credinței. Iar pentru darul de a fi fost martori la această revărsare de curăție și bucurie, Îi înălțăm mulțumire Celui ce singur poate aprinde în inimile noastre lumina neapusă a iubirii și a adevărului”, a transmis preotul paroh Gabriel Bița, după această zi binecuvântată.




Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Rădăcinile nu se uită. Tudora își cheamă fiii acasă și în acest an – video
Comuna înecată în Bulboaca uitării. Norocul poartă fustă și caracter
Comuna în care cetățenii știu ce vor