aprilie 23, 2026

Șeful Cercetării de la Popăuți premiat la Gala Super-Hrana României

Gala Super-Ferma și Super-Hrana României 2025, eveniment organizat de Agrointeligența, a avut loc marți, 9 decembrie, la București. Întrun restaurant din cadrul USAMV București, a fost sărbătorită excelența în sectorul de agrifood. Cu acest prilej au fost oferite premii și trofee fermierilor, companiilor și decidenților care au marcat, prin activitatea lor, acest an și nu numai.

Managerul Stațiunii de Cercetare Popăuți și președinte al asociației Moldoovis, ing. Ionică Nechifor a fost distins cu premiul ”Cel mai performant lider al fermierilor din Zootehnie”.

Stațiunea de cercetare de la Popăuți ( S.C.D.C.O.C – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor ) este singurul centru de cercetare din Europa care are o paletă coloristică excepțională, rasele de ovine dezvoltate aici fiind negre, brumării, maro, sure, roz și alb . Stațiunea de Cercetare Popăuți are ca scop ameliorarea genetică,
managementul și promovarea ovinelor din rasa Karakul.

”Am preluat o stațiune de cercetare care își dădea duhul la un moment dat. Am insistat, m-am implicat, am pregătit un plan. Pentru a reorganiza stațiunea și a-i șterge datoriile, nu aș fi reușit fără ministrul agriculturii de atunci și nici planul de reorganizare nu ar fi fost dus la sfârșit dacă ministrul Florin Barbu nu ar fi finanțat acel proiect, cel mai mare proiect la o stațiune de crcetare din România”, a explicat Ionică Nechifor.

Vezi în materialul video de mai jos ce mai spune Ionică Nechifor.

Printre laureați s-au mai aflat și ”Rod Bun” – Cea mai rezilientă companie din agribusiness, Carrefour – pentru Excelență în susținerea producătorilor locali, precum și John Enoiu și Cristina Miculescu de la Naturevo – pentru Excelență în promovarea sănătății solului.