Compania Națională de Investiții (CNI) amână pentru luna aprilie 2026 recepția Spitalului de Boli Paliative din municipiul Botoșani, din cauza unor deficiențe tehnice constatate la lucrări, se arată în răspunsul transmis senatorului Cătălin Silegeanu la o interpelare parlamentară.
Potrivit documentului CNI, pentru finalizarea investiției au fost încheiate contracte suplimentare pentru corectarea problemelor apărute pe parcursul execuției, care vizează remedieri la instalațiile de gaze medicale, punerea în funcțiune a echipamentelor pentru tratarea aerului și a grupului electrogen, obținerea avizelor ISCIR pentru lifturi, precum și refacerea unor montaje la prizele de oxigen.
Totodată, la probele instalației de stingere a incendiilor au fost identificate fisuri în bazin, lucrări realizate de administrația locală din Botoșani.
„Primarul Cosmin Andrei a pus întârzierile pe seama Companiei Naționale de Investiții și a vorbit despre preluarea obiectivului, dar blocajul recepției ține și de neglijența locală. Primăria a făcut o muncă de mântuială, apoi a dat vina pe autoritățile centrale, ca și cum cineva de la București ar fi turnat betonul. Exact așa se ajunge ca un spital nou să stea cu lacătul pe ușă ani la rând, în timp ce oamenii sunt plimbați cu explicații convenabile”, precizează senatorul Cătălin Silegeanu.
Construcția Spitalului de Boli Paliative din Botoșani a început în urmă cu aproximativ zece ani, proiectul fiind prelungit în mai multe etape succesive.



Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu: Lideri surzi și orbi la problemele din agricultură!
Proiecte de 30 de milioane de euro aprobate pentru județul Botoșani
Când doi se ceartă, al treilea rezolvă. Un senator asigură reparația vestiarului FC Botoșani