Un deputat a primit bani de la Guvern pentru nevoile celor din județul unde a fost ales, adică Botoșani. Deputatul nu a mai ajuns cu banii la Botoșani. I-a direcționat către Constanța, județul în care, probabil, intenționează să candideze în 2028 din partea PSD. Dacă până atunci ”nu va călca pe bec” și social democrații îl vor vrea. Sau dacă va avea loc eligibil pe liste. Între timp doar s-a folosit de botoșăneni. Și continuă.
Alexandrin Moiseev a fost ales deputat pe listele S.O.S România la Botoșani. La scurt timp, după ce a primit mandatul de parlamentar, a plecat din partid. Acum este afiliat grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților. Moiseev este originar din Republica Moldova, dar are reședința la Constanța. Norocul chior l-a făcut parlamentar. Sau, dacă vreți, norocul ăsta a avut un nume: S.O.S. În altă parte nu a avut loc. Dacă Șoșoaca nu-l punea pe liste la Botoșani, Moiseev nu ar mai fi avut prilejul să folosească pe post de hârtie igienică voturile celor care l-au trimis în Parlament.
Devoalarea adevărului a făcut-o senatorul Cătălin Silegeanu, cel mai activ parlamentar botoșănean.
Anual, la constituirea bugetului, fără a exista vreun act normativ distinct în acest sens, Guvernul pune la dispoziția parlamentarului câte o sumă de bani din vistieria țării. Destinația acestor bani este decisă exclusiv de către fiecare parlamentar, pentru comunitățile unde a fost ales. Moiseev a primit 750 de mii de lei. Dar le-a zis ”sictir” botoșănenilor. Și a dus banii la Constanța.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Un senator acuză: stat condus în stil mafiot pentru interesele de partid – video
Rânjetul morții de la poarta Botoșaniului s-a făcut simțit și aseară – video
Un senator și-a dus mama în vizuina șacalilor politici