
Lumea muzicii populare nu este doar zâmbete, voie bună și cântece frumoase. De multe ori, în spatele artiștilor, consacrați sau nu, se ascund povești de viață dureroasă. Iar în zâmbetul, vorba bună, cântecele care plac unora sau mai multora zace și o suferință purtată prin lume și viață ca un virus neștiut. Așa este și destinul unui artist din Șupitca, Coșula, județul Botoșani.
Mihăiță Zancanu a fost numit cândva ca fiind artistul suferinței. Problemele lui durează de câteva decenii. În 2013, un spectacol caritabil organizat de către Marian Moroșan, sub egida cabinetului parlamentar al Lilianei Mincă, deputat PPDD pe atunci, a reușit să îi aline temporar suferința. În sala de spectacole a Teatrului Vasilache din Botoșani au venit atunci să îl susțină nume frumoae ale folclorului românesc din țară. Mihăiță a participat la diverse spectacole din județ sau din țară, a fost selectat să participe la celebra emisiune ”Românii au talent” și poartă cu mândrie o bundiță veche, dăruită de inegalabila Sofia Vicoveanca.

Între timp, necazurile lui Mihăiță au prins rădăcini și au odrăslit ale suferințe. Casa părintească în care locuiește Mihăiță riscă oricând să se surpe peste el. Căsuța e la fel de veche precum istoria satului Șupitca. Construită din nuiele, în timp caa s-a deteriorat cumplit. Mihăiță a mai cârpit-o cu lut, i-a pus proptele din ramuri de copaci, dar și casa bătrână plânge precum sufletul încercat al ”artistului suferinței”. De reabilitat complet sau de construit alta pe locul ei nici nu poate fi vorba. Mihăiță mai are frați și parrtajul succesoral încă nu e făcut. Iar frații vor să îl scoată afară din casă.
Cunsocându-i necazul, un om cu suflet mare, prin care tot Dumnezeu a lucrat, i-a dăruit prin contract de vânzare-cumpărare, un teren. Acolo speră Mihăiță să își poată transfera necazurile, dorurile, cântecele și dragul de toți cei ce iubesc muzica populară. Dar pentru aceasta i-ar trebui o onstrucție, un adăpost care să poată fi numit ACASĂ.

Redacția Curierului Regional, în parteneriat cu Fundația ALEKOO din Fieni, Dâmbovița, dar și cu alte entități private sau publice, a decis să solicite ajutorul publicului larg pentru a face ca acest vis să devină realitate. Soluția e oarecum simplă. Întrucât o casă nouă costă foarte mult și toți cei ce l-ar putea ajuta sunt și ei, la rândul lor, strâmtorați de criza economică prin care trecem, soluția viabilă este achiziționarea unui container special, de tip locuință, modestă.
În acest sens, în perioada următoare va fi organizat un spectacol caritabil, cu scop unic de asigurare a unei locuințe pentru artistul suferinței. O seria de oameni cu suflet neîntinat de răutățile acestei lumi, au anunțat deja că vor fi alături de Mihăiță. Vom face cunoscute toate aceste nume la timpul lor. Pentru că publicul trebuie să știe că printre noi mai sunt și OAMENI.

Ăntre timp vă lăsăm să vizionați un interviu video cu artistul suferinței, în care discutăm despre necazurile sale, despre intervențiile chirurgicale și afecțiunile suferite de Mihăiță, vorbim despre ambasadorii cântecului popular și ai frumuseții satului românesc ce păstrează legătura cu artistul suferinței. De asemenea, puteți viziona și imagini cu stadiul în care se află acum casa ce adăpostește destinul încercat al artistului suferinței.
În curând vom reveni cu detalii despre spectacolul caritabil, despre susținători, sponsori, despre cei prin care Dumnezeu va alege să lucreze. Până atunci, toți cei ce vor să pună umărul, într-un fel sau altul, la îndeplinirea acestui vis, ne pot scrie pe adresa redacției: redactia@curierulsatelor.ro .

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Iadul păcănelelor și bătălia pentru normalitate la Dorohoi
Festivalul vinului, Festivalul lui Bachus la Botoșani. Vezi când, cum și unde – video Curierul TV(R)
Botoșănenii au încasat peste 33 de mil de lei din ambalaje returnabile. Sucevenii – dublu