iunie 12, 2026

Responsabilitatea față de cetățeni nu are orar la Cristești

Cu cuțiva ani în urmă, când a candidat pentru prima dată, am spus despre Lucian Borfotină că este mâna destinului. Comuna Cristești intrase într-o zonă de războaie și răzbunări surde, într-o zonă de gâlceavă socială și încercări nereușite de ridicare a comunității la statutul pe care îl merita. Am spus că era mâna destinului pentru că nu se mai întâmplase nimic notabil de când primar al comunei fusese bunicul său. Cu mulți ani în urmă.

Ulterior, când a fost reales, mi-am reiterat susținerea și convingerea anterioară. Criticile, determinate politic, fără argumente, sau pe criterii mai mult decât pertinente, au curs și atunci. Le-am pus în lada de zestre și am continuat să mă bucur pentru locuitorii comunei Cristești.

Dar tot ce am scrijelit de-a lungul timpului cu condeiul jurnalismului comunitar a fost cel mai bine sintetizat și aclamat, zilele acestea, de către cel mai tare președinte pe care Consiliul Județean Botoșani l-a avut în ultimii 36 de ani, Doina Federovici.

”O comunitate puternică se construiește cu oameni care nu pleacă acasă când se termină programul. Se construiește cu cei care rămân, care ascultă și care știu că responsabilitatea față de oameni nu are orar”, a declarat senatoarea Doina Federovici, președinte PSD Botoșani, după confirmarea alegerilor de la Cristești.

Lucian Borfotină, primarul comunei, a fost ales președinte al organizației PSD Cristești în urma votului exprimat de colegi, un vot care arată că încrederea câștigată în comunitate se reflectă și în interiorul organizației. Au fost organizate alegeri și în cadrul organizațiilor aferente fiecărei secții de votare din comună, consolidând structura la fiecare nivel.

”Felicitări domnului primar! Felicitări întregului birou ales! O echipă unită în jurul unor valori comune este cel mai bun punct de plecare pentru tot ce urmează”, a mai spus Doina Federovici, concluzionând că ”partidele nu se măsoară în discursuri, ci în oamenii care le dau viață. La Cristești, aceștia sunt prezenți și gata de lucru”.