iunie 23, 2026

Singurul politician care poate da ”eroare de operare” sistemului – mărturii din nucleul AUR

Tânăra care a invadat rețelele de socializare și televiziunile cu câțiva ani în urmă este acum un politician mai matur decât a fost vreodată. Cel puțin aceasta este impresia pe care ți-o lasă lecturarea ultimei intervenții publice, cea cu privire la mascarada Nicușor-Veștea, de ieri.

Dacă ungurii au avut absolută dreptate că ieri George Simion a dat mat tandemului nefiresc din vârful politicii românești, Ariadna Cîrligeanu, coordonatorul AUR Botoșani și deputat din 2024, are și ea dreptate. Și istoria va dovedi adevărul, mai ales că partidele vechi îmbâcsite de dinozauri politici se descurcă bine la autoflagelare.

”Am tot fost întrebată de diverși oameni pe parcursul anilor care au trecut de ce cred în George Simion. Ieri, când 90 de oameni s-au ridicat și l-au urmat, cu siguranță au înțeles ce le spuneam. E liderul care poate da sistemului „eroare de operare”. În ultimul timp, nu mai suntem „extremiști”, ci suntem oameni de treabă. Nu mai vin rușii, nu mai învie Ceaușescu, au dispărut legionarii, iar UDMR iese la tribună să spună că e democratic și constituțional ca AUR să fie la conducerea țării. Noi nu ne-am schimbat. Suntem aceiași dintotdeauna. Odată cu picarea măștilor, în această piesă de teatru, iese la iveală că acel „cordon sanitar” a fost despre disperare, teamă, funcții, lupte politice și ale unor servicii. Nici Caragiale nu ar fi ținut pasul în această perioadă să facă față la cât ar fi avut de scris”, susține Ariadna Cîrligeanu.

Liderul județean al AUR-iștilor botoșăneni, Ariadna Cîrligeanu consideră că există o singură soluție la criza prelungită din România. Indiferent de trocurile, ecuațiile politice sau mariajul de conveniență al politicienilor care dirijează cu brio această țară către haosul iremediabil.

”Nu consider că s-a urmărit umilirea lui Nicușor Dan, ci scuzele meritate pentru milioanele de oameni care ne-au votat. După ultimul tur al alegerilor, s-au văzut „băieții” câștigători și a început o vânătoare de vrăjitoare organizată, presiune psihologică, denigrare, război social, toate îndreptate către votanții și susținătorii AUR. Toată această criză pe care o trăim e urmarea unei democrații călcate în picioare într-un decembrie 2024 cu tot ce a urmat în 2025, la fel cum într-un alt decembrie alții se urcau pe sacrificiul unor tineri să captureze statul. Singura soluție este revenirea la ordinea constituțională și acceptarea faptului că această jumătate dintre cetățeni există. Dacă nu doriți să ne vedeți, nu înseamnă că nu existăm, iar dorința cetățenilor trebuie respectată. Suntem aici și suntem pregătiți să ne servim țara!”, a mai spus Ariadna Cîrligeanu.

Ariadna Cîrligeanu este membră în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaților și din decembrie anul trecut este secretar al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării .