Comuna Stăuceni, din județul Botoșani, a fost înființată în 1956, cuprinzând cele patru sate actuale. În 1964, fostul sat Filipești a primit denumirea de Victoria.

De sus, din lumea drepților, fostul patriarh ortodox Teoctist Arăpașu, care a copilărit aici, pare să vegheze asupra comunei. Iar cel prin care Dumnezeu lucrează pe pământ, pentru ca această așezare să devină un mic colț de Rai, este primarul Cozmin Epuraș.
Susținut de o echipă care înțelege nevoile comunității, colaborând cu parteneri serioși și de încredere, edilul reușește să dezvolte comuna Stăuceni astfel încât vlăstarele Stăucenilor să își dorească să revină acasă. Dar și mai important este că actuala administrație publică reușește să construiască pentru viitor, pentru generațiile viitoare.
La ora de față, administrația locală are în finalizare patru proiecte majore. Alimentarea comunei cu gaz metan se va finaliza până la sfârșitul anului. Stația de reglare și măsurare este în șucru la producător, urmând să fie montată în noiembrie și să se facă racordul la magistrala Hârlău – Botoșani.

Un alt proiect major este extinderea rețelei de apă și canalizare. ”Am extins în zonele în care ne dorim a fi dezvoltate, zona cartierului Rediu, dar și alte zone. Imediat ce ne va permite timpul, vom intra să reabilităm și drumurile, în urma acestor investiții. Un alt proiect care va fi finalizat, este modernizarea a aproximativ 13 km de drumuri sătești. Mai avem doar de aplicat marcajele pe carosabile. Toate aceste investiții au fost legate între ele. Nu am făcut drum până nu am avut apă, nu am făcut drumuri până nu am finalizat gazul. Rețeaua de gaz a trecut prin toate străzile și străduțele din comuna Stăuceni. Avem un număr de 1200 de racorduri realizate, pe un sistem de aproape 60 de kilometri de rețele”, a precizat Cozmin Epuraș, primarul comunei Stăuceni.
Comuna Stăuceni a crescut în ultimii ani, ca număr de locuitori. Mulți au revenit acasă, au creat mici afaceri pe raza comunei și au absorbit astfel o parte din forța de muncă locală.

”Noi am mai trecut printr-o perioadă de criză în anii 2009 – 2012. Dar, cu experiența anterioară, am știut să trecem peste cea recentă. Cu chibzuială vom trece peste toate”, a mai spus primarul comunei care devine tot mai atractivă pentru tineri.
Vezi în materialul video de mai jos ce urmează să facă Primăria în cursul anului, cum se va dezvolta regiunea Rediu dar și celelalte sate, cum a depășit criza economică și politică din acest an, cum se pregătește pentru a gestiona alte posibile situații similare. De asemenea, primarul Cozmin Epuraș a vorbit și despre proiectele transfrontaliere cu cele trei comune înfrățite din Republica Moldova și Ucraina, dar și despre utilitatea unor programe de finanțare precum Anghel Saligny și PNRR.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
