Senatorul Dorinel Cosma a prezentat în Senat o declarație politică prin care dezavuează practicile nesănătoase ale politicienilor care au transformat promisiunile electorale în sport de performanță. Vezi mai jos , integral, intervenția sa în Senat.
Stimați colegi,
La casele gospodarilor toamna se numără bobocii. La casele celorlalți se numără promisiunile. Sau bobocii din politică. Cernit tablou de toamnă, dar aceasta este realitatea. Ca la noi, la nimenea. Codul roșu de vremuri negre pare că devine permanent.
Dacă totul ne este servit cu aditivi și ni se spune că așa e normal, de ce nu ar fi și politica la fel?! Iar de tilicari, boboci în politică, nu ducem lipsă. Nenorocirea este că aceștia primesc și dreptul la cuvânt și puterea de a decide pentru ceilalți. Și uite așa, încă patru ani, rămânem cu așteptările. Și cu standarde tot mai scăzute. Și uite așa, nu ne mai facem bine. Ca neam, ca țară, ca indivizi. Totul se sacrifică pe altarul politicii. Al politicii înțeleasă prin prisma propriilor interese.
Și numărăm. Din reflex. Promisiuni. Noi promisiuni. Sau cele vechi, îmbrobodite cu maramă de vremuri noi. Iar noi rămânem tot vechi. Diferența este că cei ce reiterează noile promisiuni sunt măști noi. Am spus bine, măști. Pentru că în spatele lor pândesc hulpavi vulturi aleși prin vot.
Toamna asta se numără promisiunile. Și în vreme ce noi suntem preocupați să numărăm, ei își umplu desagii. Și până să ne dezmeticim că ne-am lăsat păcăliți iar, vremea deciziilor trece. Ca de fiecare dată, la patru ani. Și ne prinde iarna cu podul plin. De promisiuni. Și nu e blestem. Este destin, Pentru că destinul , adesea, și-l face omul cu mâinile lui. Cine e mai vinovat, ei că promit, sau noi că acceptăm?
Toamna se numără promisiunile!
Cu respect,
Senator COSMA Dorinel

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari
Senator Cătălin Silegeanu: țara care își lasă ogorul la mila Cerului
Simion anunță salvarea românilor din ghearele hienelor politice