iulie 2, 2026

Se vrea redeschiderea minei de la Hudești. Nisipul cel mai fin din Europa, extras și procesat cu finanțare din Emiratele Arabe

Un grup de investitori este interesat să redeschidă exploatarea minieră de la Hudești. Beneficiind de finanțare consistentă din partea unui partener din Emiratele Arabe, investitorii vor să redeschidă exploatarea nisipului cuarțos de la Hudești. După primele întrevederi avute cu primarul Dimitre Cătălin Zlei, aceștia au acceptat și propunerea sa ca procesarea nisipului să se facă tot în comună.

Cel mai fin nisip cuarţos din Europa a fost descoprit în perioada comunistă în judeţul Botoşani, la Hudeşti. Autorităţile locale vorbesc de o granulaţie perfectă ideală pentru industria sticlei. Deşi este o adevărată comoară, zăcământul zace neexploatat.”Este o cantitate mare de nisip. Greu de estimat. El provine din fundul de nisip al vechii Mări Sarmatice, care acoperea întreaga regiune. Nisipul cuarţos se află la peste 120 de metri sub pământ sub un strat de apă şi de sulf”, a mărturisit prin 2016 profesorul Gheorghe Apătăchioaiei.

Declinul și nenorocirea au venit pe 7 mai 2000. Atunci, la mina de nisip cuarţos din localitate, a avut loc o explozie necontrolată ce a curmat vieţile a 7 muncitori. Nici acum nu seștie cauza cu exactitate.

În 2014, firma care exploata minereul, Mindo a anunțat extinderea exploatării prin retehnologizare. Dar totul a rămas la stadiul de proiect.

Iar comoara hudeștenilor a rămas îngropată până acum.

Ce va fi de acum înainte, rămâne de văzut. Dar norocul pare să se fi întors în bătătura hudeștenilor.

Vezi în materialul video de mai jos ce spune primarul Zlei despre investitori și șansa comunității.