Dupa ce a fost anuntata ca facand parte din noua echipa ALDE Botosani, condusa de sotii Florin si Roxana Turcanu, Tereza Nica spune ca nu a fost un accept exprimat clar. Tereza fusese anuntata ca vicepresedinte al BPT ALDE Turcanu si presedinte al organizatiei de femei. Revenita din Praga, Tereza Nica a wxplicat pentru Curierul Satelor cum stau lucrurile. „Da, este adevarat ca am avut o discutie. Dar asta a fost cu peste un an in urma. Acum nu am discutat nimic. Dar nu, nu fac parte din actuala echipa a lui. Eu nu sunt suparata pe Florin, ca avem o relatie foarte buna. Dar…nu e momentul sa revin in politica. De altfel vedeti ca deja s-a inaintat spre Bucuresti o alta componenta a BPT”, ne-a spus Tereza Nica.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Interzis minorilor în cluburi după ora 22.00
La Trușești se termină cu praful la micul dejun, la prânz și la cină
Protest mâine la Botoșani