iunie 26, 2026

Mâna dreaptă a lui Becali s-a rugat la Horodiștea

Alexandru Tudor a ajuns la Mănăstirea închinată Sfântului Ioan Iacob Hozevitul din Horodiștea, Păltiniș, în toamnă. Consilierul lui Becali a avut o întrevedere și cu Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș. Nici nu se putea altfel, având în vedere cât suflet a pus edilul la construirea așezământului monahal, dar și dacă ne gândim că Romanescu este un împătimit al fotbalului și al echipei Steaua. Alexandru Tudor a început să lucreze pentru FCSB imediat după ce a renunţat la cariera de arbitru. Gigi Becali a spus atunci că fostul arbitru va fi supervizor şi se va asigura că activitatea echipei în cantonament se desfăşoară în condiţii normale. În plus, Alexandru Tudor a primit şi misiunea de controla activitatea academiei de fotbal.

Prima măsură pe care Alexandru Tudor a luat-o după ce a început colaborarea cu Gigi Becali a fost să scoată televizoarele din camerele jucătorilor. Printre altele, i-a propus lui Gigi Becali să construiască şi o biserică în cantonament.

Cât privește mănăstirea de la Horodiștea, peste 2.500 de credincioşi, atât din judeţul Botoşani, cât şi din comunele înfrăţite de peste Prut, au participat la slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată cu prilejul sfințirii bisericii, ce a avut loc în 2018. Părintele Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, i-a dăruit atunci primarului comunei Păltiniş o icoană cu Sfântul Ioan Iacob.