La sfârșitul săptămânii trecute, deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu au organizat o altfel de petrecere dedicată Zilei Copilului pentru 100 de copii din comunele Șendriceni, Văculești și Vârfu Câmpului. Deputații le-au pregătit acestora o excursie la mănăstirea Gorovei, o plimbare pe potecile din pădurea învecinată și o serie de jocuri interactive.
După vizitarea lăcașului de cult, organizatorii le-au înmânat celor mici câte un rucsac echipat cu strictul necesar unei drumeții în pădure. Înainte de a porni la drum, copiii au primit sfaturi de la instructori și de la pădurari și au pus întrebări referitoare la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în natură, pericolele ce pot fi întâlnite în sălbăticie și cum pot fi ele evitate. Instructorii au pus accentul și pe protejarea și respectul față de mediul înconjurător.

„Am dorit ca prin această activitate să petrecem împreună cu acești copii câteva ore în natură. Dincolo de vizita la Mănăstirea Gorovei, traseul și jocurile practicate, am urmărit sensibilizarea copiilor și cultivarea respectului față de mediul înconjurător, prin activități instructiv-educative. Mulțumesc doamnei primar Maria Huțu și domnilor primari Marin Dohotariu și Sorin Gângă pentru că au acceptat propunerea noastră, dar și tuturor celor care ne-au sprijinit pentru organizarea acestei activități. Un gând de mulțumire se îndreaptă și către părintele stareț al Mănăstirii Gorovei pentru că ne-a fost gazdă. Le transmit tuturor copiilor La mulți ani!, mai ales astăzi, de ziua lor” a declarat deputatul Dan Șlincu
Destinația finală a fost poienița din pădurea de la Vârfu Câmpului, loc în care copiii au participat la diferite jocuri dinamice.

„O astfel de activitate pune în valoare creativitatea copiilor, le pune la încercare toate simțurile și le stârnește curiozitatea. Am vrut să le arătăm celor mici câte lucruri poți face în natură și de asemenea, să-i deconectăm de la internet și de la jocurile pe calculator. Mulțumim celor trei colegi primari care ne-au sprijinit, instructorilor, cadrelor didactice, pădurarilor, asistenților medicali și celorlalți colegi, care au fost voluntari alături de noi„, a declarat deputatul Alexandra Huțu
La finalul zilei, copiii au fost invitați la un picnic fiind răsplătiți cu pizza, sucuri și înghețată. Ei au recunoscut că natura este generoasă și că își doresc să mai participe la astfel de activități.
La mulți ani tuturor copiilor!

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Ample acțiuni de salvare la Roma: explozie, incendiu, accident chimic
Senatorul Cătălin Silegeanu condamnă excluderea AUR din consultările pentru formarea noului guvern
La cererea primarului, la Săveni se aprobă vineri funcționarea sălilor de jocuri de noroc