Șpilu și Fitilu
În PSD totul evoluează într-o asemenea manieră încât au atins inclusiv performanța de a avea propriul Cyborg. Cu rang de senator. E clar că invidia celorlalte partide de acum chiar că va tinde spre cote de paroxism. Zilele acestea, deși are o problemă medicală la un picior, senatorul Lucian Trufin a participat la toate evenimentele organizate de partid la Botoșani. Ba din ce știm noi a mai alergat și pe coclaurile județului, în localitățile cu care senatorul și-a consolidat un parteneriat durabil.

Lucian Trufin este unul dintre puținii legiferatori ai țării care are totdeauna zestrea lexicală la el și care știe să se apropie de charisma unui bun orator, performanță pe care mulți și-o doresc , dar puțini o obțin. Așa că nu ne-am sfiit să îi adresăm o provocare pentru ”Șpilu și Fitilu”. Alura sa de cyborg social democrat nu ne-a impresionat deloc. În schimb ne-au impresionat determinarea, orizontul fără margini și aspirațiile demnitarului. Încă nu putem băga mâța în toc pentru sinceritatea răspunsului său, dar e de apreciat cum a știut cyborgul PSD să răspundă la întrebarea deschisă: ”ați sărit gardul, v-ați rupt picioarele în politică sau să înțelegem că nimic nu vă poate opri să luptați pentru acest județ?”. Vezi în clipul video ce a spus senatorul Lucian Trufin.
Noa bene: Un cyborg este un organism cibernetic (un organism care are atât sisteme artificiale cât și naturale).

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Micul Bolojan de Botoșani și delirul din morgele speranțelor
Deputatul Pîclișan pune la zid PSD și ipocrizia politică – video