iunie 15, 2025

Parlamentarii ALDE felicitați de la Botoșani pentru că nu sunt trădători

După ce au trecut și replicile cutremurului artificial de la europarlamentare, organizația județeană ALDE Botoșani se pregătește pentru următoarele bătălii. Vom face câteva schimbări în ceea ce privește organizațiile noastre locale, dar le chibzuim pe toate, nu vrem să luăm decizii pripite. Totodată, suntem în așteptarea unor decizii la nivel național. Vrem să se ajungă în stadiul de a se cunoaște care este proiectul nostru politic în ce privește prezidențialele și atunci eforturile noastre vor fi mai judicios canalizate”, a susținut vicepreședintele ALDE Botoșani, Mihai Țîbuleac în conferința de presă susținută ieri. În altă ordine de idei, după unele considerații personale, dar în acord cu ce a constatat toată țara, cu privire la eșecul moțiunii de cenzură eșuată în contul opoziției, Mihai Țîbuleac a scos în evidență atitudinea parlamentarilor ALDE din țară. ”Vreau să-i felicit și să le mulțumesc. Pentru că nu au căzut victime în tot acest vârtej generat de această moțiune de cenzură. În mod condamnabil, liderul PNL a susținut că pentru a obține o majoritate pentru moțiune trebuie neapărat să realizeze el niște trădări din tabăra coaliției din care face parte și ALDE. În ciuda presiunilor care s-au exercitat în mod individual de către susținătorii moțiunii, colegii noștri nu au cedat niciun pas”, a declarat Mihai Țîbuleac.