În zilele de 15 și 16 august toate drumurile vor duce la Păltiniș, Botoșani. Primăria și Consiliul Local au complotat și anul acesta pentru ca tot ce înseamnă suflet românesc , legat prin folclor și tradiție, să fie prezent la două zile de sărbătoare totală. Pe parcursul celor două zile, în Păltiniș vor avea loc o serie de manifestări dedicate Zilei Comunei Păltiniș, dar și cea de a III-a ediție a Festivalului internațional de muzică populară ”Ioan Cobâlă”. Potrivit precizărilor edilului comunei, Costel Romanescu, în prima zi, în cadrul manifestărilor dedicate celei de a treia ediții a Festivalului Internațional de Muzică Populară, au confirmat că vor participa și componenții ansamblului Arcanul din Suceava. Trebuie să precizăm că Festivalul internațional de muzică populară este organizat de către Asociația Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, în parteneriat cu Primăria Păltiniș. Asociația este coordonată de către profesorul Vasile Adăscăliței și a fost înființată cu ceva ani în urmă de către regretatul profesor dărăbănean Constantin Moroșanu. La manifestările dedicate Zilei comunei Păltiniș va participa și cunoscuta artistă Lucica Păltineanu. La festivalul dedicat marelui dirijor Ioan Cobâlă vor fi prezenți artiști din localitățile României, Ucrainei și Republicii Moldova. A doua zi, la păltiniș vor concerta și îndrăgiții artișri Ion Paladi sau Zenaida Julea. De la eveniment nu vor lipsi nici Haiducii lui 7 Cai, Julia Jianu de la Trupa Sexy, Axinte de la Vacanța Mare sau Doru Octavian Dumitru. Seara și festivitățile se vor încheia cu un frumos foc de artificii.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Micul Bolojan de Botoșani și delirul din morgele speranțelor
La Trușești se termină cu praful la micul dejun, la prânz și la cină
Fost deputat implicat direct în dezvoltare orașului Flămânzi. Gazul rezolvat 50%