Într-un interviu acordat presei de casă, Viorica Dăncilă apare pentru prima dată alături de soțul ei, Cristinel, alături de care se află de 36 de ani. Soțul Vioricăi Dăncilă este directorul unei companii petroliere la care, pe vremuri, a lucrat și Viorica Dăncilă. Deși s-a implicat în activitatea companiei nu a fost premiată niciodată doar pentru că era soția șefului. Acesta a explicat cum l-au înfiat pe băiatul lor, Victor și cât de mult îl iubesc. Vezi ce spune soțul Viorică Dăncilă în clipul de mai jos. În același interviu, Cristinel a povestit cum a cunoscut-o pe Viorica Dăncilă și cum au reacționat socrii dânsei.
”Sincer să fiu, mi-a fost frică când am dus-o prima dată, pentru că era o fată de oraș. Venise de la oraș și am dus-o cu trenul și am luat-o cu căruța de la gară. Au ieșit tata, mama. Tată, mamă, vă prezint viitoarea mea soție”, a povestit Cristinel Dăncilă în respectivul interviu acordat jurnalistei Florentina Fântânaru.
Viorica Dăncilă a spus că nu a avut o relație tensionată cu socrii săi.
”Era prima întâlnire cu socrii, era normal să existe emoții. Am avut noroc și am învățat un lucru, că și eu trebuie să fiu la fel și că aceeași dragoste pe care am primit-o eu de la socrii mei și aceleași aprecieri trebuie să le transmit mai departe soției fiului meu”, a completat Viorica Dăncilă.
https://www.facebook.com/federovici.doinaelena/videos/2863608630325437/

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
ADMIR- magazinele familiei tale – mai mult decât comerț
România a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț, desfășurată la Bruxelles
Vrei un loc de muncă modern? WOLT – acum ai o șansă