Persoanele cu dizabilități și-au sărbătorit azi Ziua Internațională. Ziua lor se aniversează, în fiecare an, la data de 3 decembrie. Astăzi, la Uvertura City Mall membrii ai mai multor asociații din Botoșani, dedicate persoanelor cu dizabilități, au sărbătorit etalându-și abilitățile. Maestru de ceremonie a fost cunoscutul actor Marius Rusu de la Teatrul Vasilache Botoșani. Singura oficialitate marcantă vizibilă la eveniment, de această dată, a fost Costică Macaleți, președinte al Consiliului Județean botoșani. ”Suntem într-o zi de 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Și o să vedeți că ce spun eu nu este adevărat. Pentru că organizatorii s-au gândit foarte bine că acest cuvânt are două sensuri. El poate fi, oricând, transformat în abilități. Și vă rog să îmi permiteți să vă enumăr câțiva dintre organizatori. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – filiala teritorială Botoșani are ca președinte pe Daniel Hliban, împreună cu echipa Raluca Sorlescu, Lăcrămioara Radu, Carmen Șmit, Lucian Ursu, asistenți sociali cu experiență”, a deschis sărbătoarea Marius Rusu. În tot acest timp, ca și până la finalul activității, un expert a tradus tot ce s-a vorbit pentru cei cu deficiențe de auz. ”Prin acest eveniment dorim să sărbătorim persoanele speciale, persoanele care au abilități și calități remarcabile. Mulțumim tuturor participanților, tuturor asociațiilor și instituțiilor care lucrează în domeniul serviciilor pentru persoane cu dizabilități. Suntem o mare familie. Nu contează care sunt abilitățile noastre, noi vrem să sărbătorim abilitățile noastre”, a spus Daniel Hliban. Vezi în clipul de mai jos ce a mai spus.
Membrii asociațiilor persoanelor cu dizabilități, coordonatorii și susținătorii acestora au fost prezenți în număr mare. Aceștia au prezentat publicului un spectacol deosebit de dansuri și muzică populară, de colinde , poezii și chiar o piesă de teatru pentru copii. De asemenea, au expus pe toată durata evenimentului rezultatele mirifice ale mâinilor lor dibace: măști, păpuși, ornamente de Crăciun, desene, etc. Printre asociațiile participante s-au numărat Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani coordonată de sufletistele Gabriela Ivan și Mihaela Maftean, Asociația copiilor cu sindrom Down Ne trebuie Speranță și cea voluntara care a dat viață și speranță acestor copii – Ramona Bolohan, Asociația Ridică-te și umblă – coordonată de soții Sergiu și Andreea Ursu, Asociația Prietenia, Asociația Nevăzătorilor, centrul de plasament Sfântul Stelian, dar și alte asociații.














Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Interzis minorilor în cluburi după ora 22.00
Protest mâine la Botoșani
Ample acțiuni de salvare la Roma: explozie, incendiu, accident chimic