Un fost senator de Botoșani, devenit lider al altui partid decât cele aflate în sfera puterii de 30 de ani, a explicat, în stilu-i ușor diplomatic, realitatea din culisele partidului care a preluat puterea la mustață în România. Încercând să colaboreze cu liberalii, nu doar la nivel declarativ, fostul senator Corneliu Popescu, președinte al PMP Botoșani, a constatat că în PNL îcă există lupte fratricide, predilecții spre politica de harakiri, doar de dragul supraviețuirii unui orgoliu mutant. ”Referitor la „guvernarea locala”, administrația guvernamentala de la nivel județean. PMP nu întra la guvernare, Guvernul Orban, fiind un guvern monocolor, sprijinit de mai multe formațiuni politice. Ca o paranteza, PNL ar trebui, deja, sa observe, sa simtă ca PMP este cel mai sincer și serios partener. Revenind, asa cum la nivel central sprijinim cu profesioniști în anumite domenii și la nivel local suntem pregătiți sa sprijinim cu specialiști, profesioniști, competenți. Dar, cred eu, cel mai important lucru este buna intenția a celor susținuți de PMP. Le cerem o buna funcționare a instituțiilor, eliminarea birocrației, multa transparenta și echidistanta, dar mai ales sprijin în dezvoltare. Păcat de situația PNL la Botoșani. Eu nu cred că-i important cine susține o funcție, mult mai importanta este persoana ce va ocupa funcția, calitatea ei. Ceea ce se vede, ce răzbate din aceasta tensiune pentru.. „influenta” în județ, ma dezamăgește. Scopul nostru ar trebui sa fie dezvoltarea nu menținerea incorsetarii și controlului. Prima acțiune sa arate deschidere și transparenta. Prima cerință sa fie.. „luați ghearele de pe instituții”…sa funcționeze transparent, prietenos, pozitiv, încurajator. Am încercat sa comunicam cu cei din PNL, din păcate se observa mai multe centre de putere cu interese diferite, uitând de interesul cetățenilor, de interesul acestui județ. Metehnele sunt vechi, păcat. Sper într-o limpezire, într-o trezire la realitate. Nu PNL a câștigat, Iohanis a ieșit Președintele României ca un președinte al dreptei. Deschiderea și comunicarea transparenta cu celelalte formațiuni ar arata maturitate și mai ales, întoarcerea către principiile fundamentale ale democrației. Mișcarea Populara-Botosani continua munca organizatorica, definitivează proiectul „Romania-Botosani” și este pregătit în permanenta sa facem ceea ce așteaptă botoșănenii, alături de toți cei de dreapta”, a explicat liderul botoșănean al PMP.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Deputatul Pîclișan pune la zid PSD și ipocrizia politică – video
Senator Cătălin Silegeanu: țara care își lasă ogorul la mila Cerului