aprilie 30, 2026

12 îngeri din București au bucurat 270 de copii din Brăești. Poveste magică dar reală cu raiul de lângă noi

Ieri, în comuna Brăești din județul Botoșani, bucuria s-a întors acasă, în sufletele a 270 de copii din satele comunei. Totul a fost posibil datorită unui suflet mare, așa cum sunt cele prin intermediul cărora lucrează Dumnezeu. Binefăcătorul comunei și trimisul Sfântului Nicolae pentru copii din comună este Ioan Ciobanu. Și face acest lucru de vreo trei ani. Născut în Poiana, Brăești, Ioan Ciobanu a avut o carieră în Poliția capitalei. Pentru a face palpabil Raiul pe pământ, Ioan Ciobanu este ajutat de alte 11 persoane din București. Pentru consecvența și altruismul lor, cei 12 îngeri ai copiilor din Brăești au fost numiți cetățeni de onoare ai comunei. În cei trei ani, cei 12 apostoli ai OMENIEI nu au fost îngeri doar pentru copii. Au reparat și înfrumusețat biserica din Brăești, au cumpărat un clopot nou, au reparat casa unui necăjit, au cumpărat lemne de foc pentru familiile nevoiașe și au construit o casă parohială în Busuioceni, pe care au utilat-o cu toate cele necesare, astfel încât părintele Marian să poată locui în ea. ”Acum , în Ajunul Sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae au oferit daruri consistente celor 270 de copii din satele Brăești , Busuioceni , Popeni , Vâlcele , Pristești și Poiana , dăruind din inima lor mare și milostivă , din jertfa lor , asemănându-se cu Dumnezeu , care este îndelungrăbdător și multmilostiv . Cei care favc milostenie vor fi miluiți și în viața de acum , dar și în cea viitoare . Fără milostenie nu ne putem mântui . De aceea , nu e bine să trecem nepăsători pe lângă cei săraci , să nu-i ocolim , să nu ne fie rușine să-i ajutăm . Lui Hristos nu-i este rușine să primească milostenia ta , pe care o faci copiilor , oamenilor nevoiași , pentru că El te va răsplăti și pentru un pahar de apă rece ( Mt. 10 , 42 ) . Gândiți-vă ce răsplată veți primi dacă veți generoși cu cei săraci . De aceea să facem fapte bune care ne mântuiesc pe noi și celorlalți le sunt de folos . Le mulțumim din suflet domnului Ciobanu Ioan și prietenilor dumnealui din București pentru tot ceea ce au făcut pentru bisericile noastre , pentru creștinii noștri și pentru copiii noștri și rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să-i țină sănătoși și în putere pentru a săvârși fapta cea bună și mântuitoare ! ”, a spus părintele Gabriel Biță de la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva.