Într-o emisiune televizată la Rapsodia TV, deputatul Cristian Achiței a explicat cum s-au putut finaliza în Județul Botoșani lucrări de 1000 de miliarde de lei, pe vremea când vicepreședinte al CJ Botoșani era Cristian Achiței și se implica direct ca și președinte al comisiei de recepție. De asemenea, a explicat cum a fost posibil ca procedurile pentru reabilitarea drumului Botoșani-Ștefănești să fie lungite și îmbârligate cam trei ani, ajungându-se până la stadiul de licitație care să nu poată fi susținută pentru simplul fapt că guvernele PSD s-au prefăcut a uita din start să deschidă în bugetul țării și fișa de buget pentru respectiva investiție. Practic s-a vorbit despre o investiție care nu ar fi avut niciodată finalitate. A trebuit să acceadă actualul deputat Achiței la documentele ministeriale , să descopere lipsa pârdalnicului de document și să remedieze situația, astfel încât reabilitarea drumului respectiv să intre cu adevărat în linie dreaptă abia anul acesta. După aceste precizări, deputatul Cristian Achiței a explicat care sunt prioritățile în infrastructură rutieră a PNL nu doar pentru Botoșani, ci pentru toată Moldova și toată țara și ce au reușit să facă în circa două luni de guvernare. ”Încercăm să corectăm rapid multe lucruri pe care tovarășii pesediști le-au trenat tocmai din cauza incompetenței. La Botoșani, în afară de cele două drumuri care sunt prioritare, ne interesează autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Să avem acces rapid la un drum de mare viteză. Am reușit acuma, repede, să trimitem tronsonul Târgu Mureș – Ditrău și cel spre Târgu Neamț, practic partea cea mai grea, să trimitem cererea de finanțare la Comisia Europeană să ne plătească repede toate studiile de fezabilitate și documentația economică, ca să se poată da drumul la licitație. Iar partea cealaltă, Târgu Neamț-Iași-Ungheni, să scoatem de sub parteneriatul public – privat – invenția aia pesedistă prin care ne mai puneau să plătim și taxe, astfel ca această autostradă să poată fi plătită din fonduri europene”, a declarat deputatul PNL Cristian Achiței în emisiunea ”Chestiuni de lămurit” la Rapsodia TV Național. Vezi în clipul video de mai jos ce a mai spus parlamentarul despre munca guvernului Orban și despre colegii lor, ”tovarășii” pesediști din Excutivul și Legislativul țării ultimilor ani.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
Hudești fără cenzură. Surprizele din condeiul primarului – vide/foto Curierul TV(R)
Adevăr groaznic rostit la Darabani: apocalipsa primăriilor fără Europa
Calendarul Alegerilor Prezidențiale începând de astăzi