Câștigurile de la Loteria Română trebuie folosite pentru sprijinirea sistemului de sănătate pentru dotări și echipamente medicale destinate combaterii COVID-19
Deputatul PSD Răzvan Rotaru face un apel public la Guvernul României să folosească fondurile de câștiguri ale Loteriei Române pentru a sprijini în cel mai scurt timp sistemul de sănătate din România pentru a face față combaterii pandemiei de COVID-19.
„Câștigurile de la Loteria Română trebuie folosite pentru sprijinirea sistemului de sănătate pentru achiziționarea de teste și pentru dotări cu echipamente medicale destinate combaterii COVID-19. Sunt bani publici, sunt disponibili imediat și se poate face foarte ușor redirecționarea acestor fonduri către sistemul sanitar. Medicii și spitalele din toată țara trebuie sprijinite în lupta împotriva coronavirusului, cu măsuri clare, dar și cu fonduri, nu cu promisiuni de rectificări peste trei săptămâni, cum anunța domnul Orban. E târziu, atunci pentru că numărul îmbolnăvirilor va crește. Acum trebuie să ia decizia de a suplimenta fondurile pentru a oferi suport personalului medical care e în prima linie în lupta cu COVID-19”, a declarat Răzvan Rotaru.
Parlamentarul botoșănean îi solicită ministrului Finanțelor Publice Vasile Cîțu să emită urgent un ordin de ministru prin care să pună la dispoziția Ministerului Sănătății toate fondurile de câștig de la Loteria Română.
„Domnul ministru al Finanțelor Publice are obligația să găsească toate fondurile disponibile pentru a oferi suportul necesar medicilor și personalului medical din unitățile sanitare din fiecare județ. Deschideți visteria Loteriei Române și transferați de urgență fondurile către domeniul sanitar. E vital să luăm acum măsuri pentru dotarea spitalelor și echiparea medicilor, nu peste o săptămână când va fi prea târziu. Lăsați orice alte preocupări și alocați bani pentru sănătatea românilor”, a completat deputatul PSD.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari