” Să aveți zile frumoase de Paști, să vă bucurați împreună cu cei dragi, să căpătați putere în aceste zile, ca să aveți din ce să vă hrăniți de-a lungul întregului an ce ne stă în față, cu toate bucuriile sau momentele de încercare ce definesc trecerea noastră prin această lume. Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, pace și binecuvântare”,

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Interzis minorilor în cluburi după ora 22.00
Protest mâine la Botoșani
Ample acțiuni de salvare la Roma: explozie, incendiu, accident chimic