ALDE Botoșani susține menținerea subvențiilor în agricultură

Președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu, solicită parlamentarilor PNL și reprezentanților Guvernului din județul Botoșani să facă toate demersurile necesare pentru acordarea subvențiile în ceea ce privește programul „Tomata” pentru agricultori.
Facem precizarea că actualul Guvern a schimbat programul ”Tomata” finanțat de fostul Guvern, din care a făcut parte și ALDE, în sensul că înainte erau două finanțări anuale, cea de primăvară și cea de toamnă, iar dacă un producător dorea să cultive 10 ari de roșii în solar primăvara, primea 3000 euro subvenție, dacă nu avea timp sau nu îi permitea solarul primăvara, putea cultiva toamna și primea 3000 euro subvenție.
Acum, Guvernul a intervenit în acordarea subvențiilor în acest program, productorul fiind condiționat, dacă nu cultivă primăvara nu mai primește subvenția de 3000 euro dacă cultivă roșiile toamna, iar din punctul nostru de vedere este absurdă această condiție.
”În loc să vină să susțină dezvoltarea producătorilor locali și dezvoltarea produselor românești, actualii guvernanți vin și strică din proiectele care într-adevăr ajutau oamenii care lucrează din greu pământul pentru a putea câștiga niște bani cinstiți”, a precizat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.
Mai mult decât atât, Guvernul trecut, din care a făcut parte și ALDE, pentru un hectar de solare finanța cu 7000 de euro anual, în schimb actualul Guvern a venit și a tăiat subvenția, diminuând-o cu 2000 de euro, subvenția rămânând practic doar 5000 euro.
Din punctul nostru de vedere este iarăși o greșeală, pentru că nu poți ajuta producătorul local dacă îi tai din subvenție, pe când puteai să-l ajuți aducându-i subvenția la nivel european.
O altă mare greșeală, făcută de acest Guvern PNL, este că finanțează hectarul de legumicultură care este semănat în câmp, la nivelul subvenției unui hectar de porumb sau de floarea- soarelui, fiind vorba de aproximativ 1000 lei pe hectar.
Considerăm că nu se poate compara munca depusă pentru un hectar de legumicultură, unde sunt multe activătăți de făcut până la obținerea produsul finit și numai cine muncește în domeniu poate înțelege acest lucru, cu munca depusă pentru un hectar de porumb care nu necesită așa de multă muncă din partea agricultorului. Un specialist în domeniul agricol spunea foarte clar că un hectar de legumicultură se poate compara cu 50 de hectare de porumb.
Toate aceste greșeli care merg în lanț în domeniul agriculturii, denotă clar o lipsă de experiență în domeniul agricol și favorizarea importurilor în schimbul susținerii producătorilor locali, din partea actualilor guvernanți.

    Președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *