După ce, azi, a fost votată impozitarea cu 85% a pensiilor nesimțite, numite oficial speciale, mai mari de 7000 de ron, liberalii au mai avut ceva treabă pe la Camera deputaților. Un alt proiect de lege inițiat de un liberal și,evident, susținut de către liberalul botoșănean Cristian Achiței, prevede ca violatorii și pedofilii să nu mai vadă liberarea condiționată. „Tot astăzi, am votat proiectul de lege inițiat de colegul liberal Florin Roman pentru ca violatorii, pedofilii, criminalii și tâlharii să nu mai poată beneficia niciodată de eliberare condiționată în România. Siguranța cetățeanului – grav afectată de eliberările înainte de termen permise prin votul iresponsabil al pesediștilor lui Liviu Dragnea, care pozează acum în mielușei cuminți care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase – trebuie să fie una dintre preocupările cele mai importante ale oricărui parlamentar responsabil”, a anunțat Cristian Achiței, deputat PNL de Botoșani.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Deputatul Pîclișan pune la zid PSD și ipocrizia politică – video
Senator Cătălin Silegeanu: țara care își lasă ogorul la mila Cerului