În zilele noastre, decizia întemeierii unei familii este foarte greu de asumat pentru mulți dintre tinerii din România. Dacă nu există șansa unui sprijin material din partea părinților, este destul de dificil ca doi tineri căsătoriți să se poată descurca în viață să aibă o locuință și toate cele necesare pentru a putea da naștere copiilor și a le asigura un trai decent.

Nu dorim să fim nostalgici după vechiul regim communist, dar poate nu ar strica să învățăm câte ceva și din ceea ce s-a facut bun până acum în țara noastră, referindu-ne strict la faptul că familiile, cu copii mai ales, erau ajutate și susținute de stat prin asigurarea unui cămin dar și prin locurile disponibile în creșele și grădinițele pentru educarea și formarea copiilor, fără nici un cost financiar din partea părinților.
De aceea, ALDE Botoșani solicită celor care conduc județul Botoșani și au posibilitatea prin fonduri europene sau din banii județului să facă aceste lucruri pe care cetățenii le solicită și le așteaptă de la ei, ca familiile sa fie încurajate să aibă copii, în condițiile în care natalitatea din județul nostru este în scădere.
„Mergând zilnic și discutând cu locuitorii județului Botoșani am indentificat o problemă foarte dificilă și importantă la nivelul județului
Botoșani. Ne plângem când urmărim datele la nivelul județului privind populația care este în scădere, dacă suntem realiști e clar că în județul Botoșani mor mai multe persoane decât se nasc și atunci ne întrebăm de ce este această situație. Autoritățile locale dar și autoritatea județeană au contribuit la această scădere a natalității, întrucât au neglijat și nu au făcut nimic pentru tinerii care doresc să-și unească destinele și să-și întemeieze o familie iar apoi să poată să aibă copii”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.
Filiala ALDE Botoșani propune Consiliului Județean Botoșani și reprezentanților Guvernului în teritoriu să demareze de urgență un program strategic pentru tinerii care se căsătoresc și să fie susținuți financiar cu o primă de 10.000 lei, cu condiția ca noua familie să dea naștere măcar unui copil.
Important este ca autoritățile să se ocupe ulterior și de acești copii, punând la dispoziție părinților mai multe creșe și grădinițe pentru a-i putea crește și educa pe cei mici într-un mod armonios și lipsit de grija ocupării unui loc într-o astfel de instituție de învățământ, care în prezent sunt tot mai puține la stat iar în mediul privat este destul de costisitor, ajungând chiar și la 1200 lei lunar pentru un copil.
Acest proiect va fi susținut și de parlamentarii ALDE, dar dorim ca și cei care guvernează România și cei care conduc județul Botoșani să facă toate demersurile necesare în acest sens, să se apuce serios de treabă și în urma muncii lor, să putem vedea și noi concret, că botoșănenii pot beneficia de aceste lucruri atât de necesare.
Președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari