În calendarul acțiunilor echipei ALDE Botoșani, în această perioadă, prioritare sunt întâlnirile cu cetățenii municipiului. Ne interesează problemele pe care botoșănenii le-au întâmpinat în relația cu autoritățile locale și vrem totodată să le cunoaștem așteptările, pentru a identifica soluții concrete de realizare a acestora.
Am organizat zilnic acțiuni de interacțiune cu cetățenii și am preluat numeroase propuneri de îmbunătățire a calității vieții lor, aspecte de care vom ține cont atât în programul electoral, cât și în mandatul pe care sperăm să îl câștigăm.
În week-end am fost prezentă alături de echipa ALDE în cartierul ANL Cișmea și pe străzile Dubălari, Cronicar Neculce și Frunzelor unde am fost primiți cu deschidere de locuitorii din zonă. Aceștia ne-au expus problemele care îi nemulțumesc de ani de zile și a căror rezolvare era în sarcina municipalității, exprimându-și speranța că vor intra în cele din urmă în atenția autorităților locale. Infrastructura stradală degradată, starea de insecuritate în care trăiesc, lipsa locurilor de joacă destinate copiilor, care, din lipsa unei alternative, se joacă în șantierul încă în lucru, expunându-se astfel pericolelor, sunt doar câteva dintre aspectele semnalate de botoșănenii din zonă și care necesită urgentă rezolvare.

ESTE TIMPUL FAPTELOR CONCRETE așa încât, prin susținerea dvs. vom căuta să găsim resursele și soluțiile necesare pentru reabilitarea Str. Vâlcele în vederea facilitării deplasării către și dinspre oraș, vom avea în vedere îmbunătățirea securității cetățenilor din zonă și vom construi locuri de joacă pentru copii, pentru a le asigura confortul și siguranța de care au atâta nevoie.
Președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari