Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Gorbănești joacă barbut cu legile țării. Șeful Biroului Electoral Județean explică tot ce poate și se spală pe mâini când trebuie să ia decizii, precum cei ce L-au răstignit pe Iisus. Că Justiția este oarbă, adeseori chiar la comandă, nu mai este un secret pentru nimeni. Dar că aceeași Justiție a început să umble și cu fundul dezgolit prin public deja este prea de tot. Așa se întâmplă la Gorbănești, zilele acestea și ar fi de tot râsul protagoniștii nuvelei dacă situația nu ar fi strigătoare la cer. O sesizare transmisă ieri către COLUMBO (secțiune de investigații a Curierului Regional) ne-a determinat să discutăm cu câteva persoane și, la final, să concluzionăm în maniera din debutul acestui material. Vasile Boghian, președinte al BEC Gorbănești, încolțit de Columbo, a recunoscut totul, precum copilul prins la borcanul cu dulceață. Dar după ce s-a străduit să ne convingă că dracul e și el , de fapt, un biet înger. Decăzut sau prăvălit din Rai. Deși trebuia să fie la treabă, la sediul BEC de unde este plătit în această perioadă, președintele Boghian a lipsit. Și el și vicepreședintele. Dar, cu siguranță, la pontaj vor semna că nu și-au văzut capul de treabă, iar cei de la AEP le vor da banii fără să crâcnească.

Delegații PMP Gorbănești s-au prezentat ieri cu dosarele de candidaturi la BEC Gorbănești. Acolo surpriză. Șefii BEC lipseau, nimeni nu știa pe unde sunt. Sau aceasta era varianta oficială pentru ”prostimea” a cărei demersuri trebuiau zădărnicite. Cei prezenți în BEC le-au spus pemepiștilor să lase dosarele acolo și să vină a doua zi pentru înregistrare. Fără nicio dovadă a depunerii, chiar și în acest mod. Reprezentanții PMP au sunat la BEJ dar … totul a rămas în aer. Așa că l-au sesizat pe COLUMBO. După intervențiile noastre, președintele Boghian a lălăit-o, a recunoscut că legea în interpretarea lui Columbo este cea impusă de legiuitor și că va pleca fuguța la muncă, la BEC. Și așa a făcut. Doar că acolo, în loc să procedeze legal a continuat să comită gafe. Pe metru pătrat sau la secundă. Vrând parcă anume să creeze probleme șefilor lui de la BEJ sau, cine știe, poate a vrut să le facă în ciudă că el, onor pălmașul în slujba statului trebuie chiar să muncească. La ora 19.00 președintele și vicepreședintele BEC Gorbănești au dat afară din sediu toți reprezentanții partidelor și, doar ei doi, au rămas să buchisească dosarele de candidaturi ale PMP Gorbănești.

A doua zi, astăzi, altă gafă. Boghian a făcut o listă cu o serie de susținători ai PMP pretinzând că datele lor nu sunt reale. Și a prezentat în acest sens o altă listă cu datele scoase de către el din arhivele primăriei. Că doar este și secretar la Primăriei Gorbănești. Și va fi plătit și de acolo. Chiar dacă în această perioadă nu prea își face treaba nici într-o parte nici în alta. Degeaba i-a spus cineva că titularii semnăturilor din liste, suspectați de el că nu ar avea date de identificare reale, poate și-au schimbate buletinele,se pare că lui Boghian îi cam place să reguleze Justiția. Pe față, nu pe la spate, chiar dacă aceasta umblă dezgolită. Și asta pentru că mai marii de la județ îi permit. ”Da, eu sunt președinte aici. Nu, azi nu am fost la Birou. Am un dosar la Judecătoria Iași. Și vicepreședintele la Judecătoria Botoșani. Sunt niște documente… BEC Gorbănești nu a rămas fără oameni. Am desemnat niște persoane care să preia dosarele. Chiar ieri am avut o discuție cu domnul președinte al BEJ pe județ și mi s-a spus că dacă avem treabă undeva să desemnăm o persoană în locul nostru și să motivăm. Dar Biroul nu e gol, în absența mea, se preiau dosare. Atâta doar, se preiau dosarele, nu se înregistrează, nu nimica”, a confirmat, pentru Columbo, președintele BEC Gorbănești, Vasile Boghian. Întrebat fiind ce garanție dau reprezentanților partidelor că dosarele lor rămân intacte până a doua zi, fără documente lipsă sau chiar fără ca dosarele să dispară în totalitate, Boghian a trecut la serenade. ”dar nu punem problema așa, dar e securizat tot, e închis tot. Așa zice legea. Să vă spun cum am stabilit. Eu mai bine le examinez și apoi iau decizie ca să nu îi încurc dosarul. Auziți, de la momentul acela îl înregistrez. Aaa… da… bun… se putea da și un înscris că i-am luat dosarele, dar nu cu număr de înregistrare. Asta e problema. Asta se poate… Nu, nu le-am spus celor desemnați să dea partidelor document că au lăsat dosarele și că le înregistrăm mâine. Nu am făcut chestia asta… Suntem autorități de stat… eu am găsit o soluție, am discutat cu judecătorul BEJ-ului și… am zis să vin în ajutorul oamenilor… Eu acum plec spre Botoșani. Se rezolvă”, a mai spus Vasile Boghian. Și s-a pierdut semnalul. Dovadă că s-a pus foarte rapid în mișcare. Și așa a și fost. Pe la ora 19.00 era la BEC Gorbănești. Chiar dacă între timp ajunsese vicepreședintele , a preluat dosarele PMP și oamenii așteptau verdictul. Și au așteptat. Până noaptea. Așteptarea a luat sfârșit a doua zi. Când au fost chemați să li se prezinte altă bazaconie, marca Boghian. Și BEJ tace! În discuția cu Columbo, judecătorul Mihai Clopoțel Condurache, președinte al BEJ Botoșani, a încercat să salveze pielea șefului de BEC de la Gorbănești, dar, înțelegând litera legii în nuanța ei nealterată, astfel cum i-a prezentat-o Columbo, judecătorula concluzionat că dacă e adevărat ce s-a întâmplat, Boghian răspunde pentru faptele sale. Nu a subliniat însă și cine are datoria, la fel de legală, să aplice sancțiunile. Sau chiar înlocuirea lui Boghian, având în vedere că e predispus la erori pe metru pătrat. Vom reveni cu detalii asupra modului în care BEC Gorbănești a înțeles să intre în legalitate dar și asupra măsurilor sau sancțiunilor aplicate de cei în măsură să o facă. Corb la corb nu scoate ochii, dar aici nu e loc de flirt sau bezele cu Justiția. Sunt prea mulți ochi.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Micul Bolojan de Botoșani și delirul din morgele speranțelor
Interzis minorilor în cluburi după ora 22.00