Pe centura ocolitoare a municipiului Bacau, va fi restricționată circulația în vederea montării rosturilor de dilatație.
Rosturile de dilatație HIDROPLASTO sunt adecvate pentru translații longitudinale de 50 până la 330 mm la poduri, drumuri și alte construcții.
Aceste rosturi de dilatație sunt instalate între suprafața de rulare a podului și drum, și au rolul de a absorbi mișcările ce apar ca urmare a diferențelor de temperatură, deformării și contracției structurii și sarcinilor din trafic. În cazuri speciale, acestea trebuie să absoarbă deplasările transversale și rotațiile în jurul celor trei axe spațiale. Eventual, inclusiv gradientele longitudinale trebuie avute în vedere. Aceste rosturi de dilatație au proprietăți de impermeabilizare datorită sistemului UNIC folosit de Hidroplasto si Agrementat Tehnic de catre Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică.

Nevoia pe care o simtim cu totii pentru calitate, respectarea termenelor de finalizare, si mai ales pentru modernizarea sectorului drumurilor si autostrazilor din Romania este acum unul dintre principalele obiective ale companiei Hidroplasto. Implicati fiind in proiectele de infrastructura, putem afirma ca Hidroplasto avanseaza cu succes in aceasta directie. Adaugam, pe langa furnizarea dispozitivelor necesare acoperirii rosturilor, si montajul profesional. Implementam astfel pe piata romaneasca produse de calitate garantata, cu garantii de minimum 10 ani, a afirmat ing. dipl. Catalin Silegeanu, Director General al companiei Hidroplasto in Romania.

In portofoliul de clienti ai companiei HIDROPLASTO se numara societati romanesti importante, dar si companii multinationale cu care compania a colaborat la realizarea unor importante proiecte din sectorul constructiilor si din cel al infrastructurii rutiere in cei 15 ani de existent pe piata din Romania.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


Vwzi mai mult
Adrian Minune și MCDJM, ACUM, petrecere privată la Botoșani. Surprize anunțate pentru botoșăneni
PNL Botoșani, respect pentru profesori: „Profesorul, lumina care rămâne”
Fotbal cu speranțe: Atletico Brăești – Profi Botoșani, 6×1. Foto și video