Dragii mei, după cum v-am promis la alegerile locale, eu #ContinuiLupta împotriva blaturilor politice și „dinozaurilor” politici care au căpușat Parlamentul României.
Am decis să candidez la Camera Deputaților alături de echipa ProRomânia, singurul partid care și-a asumat, public, denunțarea blatului dintre PNL și PSD. Împreună, vom transforma Botoșaniul într-un oraș prosper, unde drepturile cetățenilor vor fi respectate, așa cum merită această comunitate.
Sunt dovada vie că partidele au nevoie de oameni tineri, ambițioși, care au realizări personale importante și care nu luptă pentru mize mărunte.Pentru mine, miza acestei lupte electorale este reprezentarea corectă a intereselor botoșănenilor în Parlamentul României.
Botoșaniul a încetat să se dezvolte din lipsa de interes a autorităților locale, dar, mai ales, din cauza lipsei de reprezentare corectă a intereselor botoșănenilor în Parlamentul României
Trăiesc în Botoșani de când m-am născut, aici am pus bazele unei afaceri de succes, am adus plus valoare, locuri de muncă și, mai ales, prestigiu în domeniu. De aceea știu că, în Botoșani, pot face mai mult. Mai mult pentru mine înseamnă mai mult pentru comunitatea pe care o reprezint. Și înseamnă mai mult pentru România.Cred în CURAJUL de a spune lucrurilor pe nume, în VOINȚA de a le îndrepta și în PUTEREA exemplului personal.
Am intrat în această cursă cu bună credință și nu pentru a candida împotriva cuiva. Consider că munca în echipă este în beneficiul cetățenilor. Eu candidez PENTRU cetățeni, nu împotriva unor politruci vremelnici.
Nu votați pentru blaturi politice, votați pentru interesul dumneavoastră.
Comunicat Cătălin Silegeanu

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Singurul politician care poate da ”eroare de operare” sistemului – mărturii din nucleul AUR
Senatorul Cătălin Silegeanu: „Eu nu trădez românii! Nu am votat Guvernul Veștea”
România pierde încă 460 de milioane de euro din PNRR – a aflat senatorul Silegeanu