”Vreau să vă mai dau o veste. Avem viceprimar la Rădăuți Prut. Ceea ce ne bucură și sperăm să mai avem încă în două comune. Delibaș Mugurel Ghiorghiță este viceprimar al comunei Rădăuți Prut. Avem un singur consilier acolo. Ceea ce arată că nu numărul contează ci calitatea consilierilor. Eu v-am mai spus că 70% dintre consilieri sunt noi, bine-intenționați, bine pregătiți și, cel mai important lucru, mandatele PMP au fost câștigate curat. Nu știu exact care a fost structura votului la Rădăuți Prut, pentru că este secret”, a declarat Corneliu Popescu, lider PMP Botoșani.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Interzis minorilor în cluburi după ora 22.00
Deputatul Pîclișan pune la zid PSD și ipocrizia politică – video