Serialul Fake News PSD continuă. Achiței a prins iar PSD cu poalele ridicate

MINCIUNILE TOVARĂȘILOR – vineri, 20 noiembrie

Căruța propagandistică cu minciuni a PSD-ului este vărsată astăzi în mass-media botoșăneană sub forma unui comunicat semnat și plătit de tovarășa șefă a partidului roșu. Având drept sarcină (trasată de Ciolacu la nivel național) atacarea programului de guvernare lansat de Partidul Național Liberal, tovarășa ex-senatoare confundă documentul elaborat cu contribuția a aproape 500 de specialiști în toate domeniile de interes public (specialiști reali, nu din cei fabricați contracost pe bandă rulantă la Spiru Haret!) cu lista de meniuri pe care o lectura dumneaei pe o bancă din parc mai deunăzi, în campania de la alegerile locale.Fără nici măcar un argument concret, credibil prezentat în tot comunicatul, tovarășa debordează de populism ieftin și vorbe goale, pozând în atot-știutoarea nației.

E drept că, întrebată de ziariști cu privire la dezastrul înregistrat la compania botoșăneană de apă, pe care PSD-ul o controlează total și o conduce spre faliment de ani și ani de zile, șefa partidului roșu a pretins că abia s-a instalat în fruntea consiliului județean și habar n-are ce probleme sunt acolo. În rest, iată, mult iubita și stimata tovarășă știe absolut tot, povestind în comunicatul de azi, cu mult aplomb tovărășesc, despre cum ar trebui condusă această țară.Pretinsa grijă pentru protejarea sănătății românilor o conduce pe pesedista nr. 1 a județului la concluzia ridicolă că tot ce ne lipsește pentru a scăpa de covid este un pact încheiat între fel de fel de structuri naționale și locale. O aberație mai mare decât atât nu se putea! Putem noi să semnăm hârtii și hârtiuțe inventate de mințile propagandiștilor socialiști până ne curge sânge din nas, că asta nu ne va proteja în niciun fel de pandemie.Dar, până la urmă, totul e explicabil: când stai pe margine ca simplu spectator și te uiți la ceea ce fac – și fac foarte bine! – guvernanții liberali pentru a reduce efectele crizei sanitare, îți trec prin cap tot felul de idei năstrușnice. Mai ales dacă ești în campanie electorală și singura ta grijă este să inunzi societatea cu minciuni propagandistice iresponsabile, sperând că vei mai păcăli pe cineva cu ele.

Cristian ACHIȚEI

Candidat PNL pentru Senat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *