iunie 25, 2026

Video Cezar Vizitiu, PMP: sprijin imediat pentru agricultură și subvenții ca în Europa

”După un an secetos, fermierii locali s-au trezit că nu pot intra în piețele locale din cauză că au fost închise. În aceste condiții, cei mai mulți dintre oameni, care trăiesc din cultivarea legumelor și a fructelor, și astfel reușesc să își întrețină familia, să își cumpere medicamente, sau să poarte un copil în facultate, au nevoie de sprijin. Suntem solidari cu această categorie de mici producători locali și cerem guvernului redeschiderea piețelor. Cerem ca România să investească puternic în agricultură. Prima măsură pe care ne-o propunem este negocierea unei subvenții egală cu a fermierilor europeni”, consideră Cezar Vizitiu, candidat pentru Camera Deputaților pe listele PMP Botoșani. Vezi în clipul video ce mai spune tânărul Vizitiu.

Realizat de Kharisma Intact Society, la comanda PMP Botoșani, CMF: 11200012