Sprijinirea tinerilor din mediului rural și dezvoltarea satului botoșănean constituie o prioritate pentru senatorul Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei de agricultură din Senat.
„Cunoscând avantajele programelor europene pentru agricultură mi-am propus ca și în acest mandat să continui activitățile de informare și promovare a măsurilor de interes din cadrul PNDR implementate prin AFIR, cu precădere a celor cu sprijin nerambursabil. Astfel, în perioada imediat următoare, îmi doresc să ajung în cât mai multe UAT-uri din județul Botoșani, pentru a prezenta în linii generale fermierilor și tuturor persoanelor interesate, modalitățile de atragere a banilor europeni pe care țara noastră îi are la dispoziție în perioada de tranzitie în care ne aflăm”, a declarat senatorul botoșănean Lucian Trufin.
Astfel de activități de informare au fost organizate și în mandatul trecut, iar senatorul PSD consideră că acestea au contribuit la menținerea unui număr semnificativ de ferme mici locale, la instalarea tinerilor fermieri care acum se bucură de dezvoltarea propriilor exploatații, cât si la înființarea unor afaceri non-agricole.
„Activitățile de diseminare a informațiilor privind accesarea fondurilor europene prin PNDR atât pentru sectorul agricol cât și pentru cel non-agricol, au avut ca efect creșterea interesului fermierilor botoșăneni pentru acest tip de dezvoltare. Județul nostru s-a aflat printre primele județe atât ca număr de cereri de finanțare depuse cât și ca număr de proiecte eligibile și selectate pentru submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri și Submăsura 6.2 – Dezvoltarea de activități non-agricole în mediul rural. ” a afirmat senatorul Lucian Trufin.
Județul Botoșani are un potențial agricol excepțional, iar senatorul PSD este de părere că finanțarea prin PNDR constituie o șansa reală pentru progresul satului botoșănean și a celor care desfășoară activități agricole.
„Fondurile europene acordate prin PNDR reprezintă un sprijin concret pentru persoanele care doresc să se dezvolte acasă, în satul natal. Ele constituie o oportunitate de care ar trebui să profite atât tinerii cu viziune, aflați la început de drum, cât și fermierii cu experiență în domeniu. Este o dovadă în plus că nu doar administrațiile publice locale pot accesa fonduri pentru dezvoltare rurală, ci orice persoană poate fi un potențial beneficiar, atât timp cât îndeplinește condițiile aferente fiecărei măsuri. Este un pas important pentru dezvoltarea SATULUI BOTOȘĂNEAN” a adăugat senatorul Lucian Trufin.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat