Acreditarea ideii conform căreia la protestele care au avut loc în multe orașe din țară, la sfârșitul săptămânii trecute, au participat doar oameni neșcoliți și cu un slab nivel intelectual este o inepție fără margini. O altă stupiditate este cea conform căreia un anumit partid politic ar fi regizat mișcările de stradă, această idee fiind, de asemenea, neadevărată. În realitate, românii s-au adunat pașnic în piață și au militat pentru drepturile lor esențiale la libertate, corectitudine, adevăr.
Liberalii demiși prin moțiunea de cenzură nu admit sub nicio formă, că se poate protesta împotriva lor, așa, pur și simplu, dar, trebuie să recunoaștem că aceștia și-au pierdut simțul realității, dacă l-au avut vreodată, fapt confirmat de acțiunile lor haotico-disperate din ultimii doi ani de guvernare.
Este clar că protestele care au avut loc în weekend au fost împotriva măsurilor restrictive discriminatorii pe care Guvernul le-a anunțat în ultima perioadă. Românii au ieșit din case mai degrabă pentru a-și descătușa disperarea față de jocurile politice practicate de actuala putere și haosul creat de către actuala guvernare, aspecte ce au condus la creșterea facturilor la energie electrică, la utilități, la servicii și al prețurilor alimentelor indispensabile.
Este regretabil că nemulțumirea românilor a fost exploatată de anumite partide, extremiste prin trăsăturile comportamentului lor politic, dacă ne referim acum la AUR, care a preluat modelul „reziștilor USR” din trecut. Consider că scena în care partidele politice trebuie să se desfășoare și să-și manifeste iubirea de neam și țară este aula Parlamentului, acolo unde trebuie să existe etică profesională și propuneri, modificări și legi care să protejeze interesele acestui neam. Nu în stradă, nu prin incitare la ură, nu cu proteste dirijate…
A devenit o certitudine faptul că, prin deciziile luate, guvernarea liberală a perpetuat în ultima vreme politica pedeliștilor lui Băsescu, aceea de a-i învrăjbi pe români împotriva românilor. Să ne reamintim cum, pe vremea lui Băsescu, erau învrăjbiți cei care lucrează în privat împotriva celor care lucrează la stat, salariații împotriva pensionarilor, medicii împotriva profesorilor.
În plus, situația dezastruoasă în care se află acum România este și o consecință a incapacității guvernanților de a desemna persoane competente în funcții de decizie: miniștrii, secretari de stat, directori de instituții. Aveam nevoie mai mult ca oricând acum de specialiști reali, cu o expertiză care să-i recomande pe posturile ocupate, nu de tot felul de personaje discutabile, indivizi cu un trecut obscur sau care nu au condus în viața lor un SRL cu doi angajați.
Toate aceste aspecte ne-au adus în situația de faliment economic, social și moral în care se află acum România.
Chiar nu mai avem în țară personalități și oameni capabili pe domenii de activitate? Chiar nu mai poate fi nimeni prim-ministru în afară de Florin Cîțu? Chiar suntem datori să suportăm în funcții de conducere pseudo-specialiști, analfabeți funcționali și mediocrii, puși pe bani și obligații politice, în posturi și pe domenii de activitate despre care habar nu au? Din păcate, asta este România anului 2021.
Acest Cîțu, care dă dovadă de un tupeu incredibil, spunea că va plafona prețurile la energie electrică și gaze când va trece criza! Despre care criză vorbiți, domnule premier demis? Și, până va trece „criza”, ce vor face românii, vor muri cu facturile neplătite în mână?
Ceea ce se întâmplă astăzi în România este o tragedie. Și să mori este un lux, din moment ce nu sunt gropari suficienți în raport cu numărul decedaților din aceste zile.
Roxana Turcanu , presedinte ALDE Botosani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari