După ce că nu era suficientă sfada dintre reprezentanții PSD și cei ai PNL pentru paternitatea modernizării drumurilor spre Ștefănești și Târgu Frumos, s-a mai găsit și Făt Frumos (rămas mai mult la stadiul de făt) de la USR care să spună că ei sunt miezul din dodoașcă. Printr-un comunicat transmis presei agreate de el, deputatul botoșănean de USR, Andrei Drancă a simțit într-o dimineață că șoșonii parlamentari l-ar strânge mai puțin dacă ar da-o pe miuță politică ( mă rog, anumiți răutăcioși ar face o inevitabilă anagramă cu termenii Drancă și miuță, dar noi suntem oameni serioși). Și s-a apucat să țipe că ei și USR modernizează drumurile cu pricina. Nu PSD. Și în nici un caz PNL. Să-ți cadă plombele, nu altceva. Taman ca celebra muscă la arat din fabula celebră. După raționamentul lui Drancă, meritul și, evident, foloasele unei fabrici apreciate de pâine sunt ale paznicului de la poartă, nu ale directorului sau patronului. Că dacă paznicul nu ar fi lăsat mașina cu făină să intre pe poarta fabricii nimeni nu ar fi avut pâine. Prin urmare, el e bossul. Și patronul să facă bine să țină nasul în cafea. Cam așa și Drancă. Citiți mai jos (și vă cruciți) ce a putut ”să sudeze” deputatul Andrei Drancă.
”Pentru a clarifica observațiile ziariștilor despre modernizarea celor două drumuri naționale importante pentru botoșăneni, DN28B Botoșani – Tg.Frumos și DN29D Botoșani – Ștefănești, că ele desi începute figurează totuși ca obiective în programul de guvernare al USR, vă informăm următoarele:
USR, PRIN MINISTRUL TRANSPORTURILOR CĂTĂLIN DRULĂ, A DAT ORDINUL DE ÎNCEPERE A LUCRĂRILOR DE MODERNIZARE PE CELE DOUĂ ȘANTIERE, DN28B ȘI DN29D.
– ESTE FOARTE IMPORTANT CA LUCRĂRILE ÎNCEPUTE LA INFRASTRUCTURA MARE A MOLDOVEI SĂ NU SE OPREASCĂ ȘI SĂ FIE RESPECTATE TERMENELE DE FINALIZARE ALE ACESTORA CHIAR DACĂ UNELE TERMENE SUNT MAI MICI DE 10 ANI.
– ÎN PROGRAMUL DE GUVERNARE AL USR FIGUREAZĂ FINALIZAREA TUTUROR PROIECTELOR MAJORE ÎN DERULARE DIN ROMĂNIA, PROIECTE MAJORE ÎN DIVERSE FAZE DE PREGĂTIRE, DAR ȘI PROIECTELE VIITOARE ”.
Dixit Andrei Drancă!

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Porțile iadului de pe străzile Botoșaniului plombate cu AUR – video
Bucurie de 250 de ori la Brăești. Ziua Copilului marcată unic
Nicușor Dan e omul mafiei – video