septembrie 7, 2024

Primărița care nu spune tot adevărul. Vezi ce ascunde și de ce

Despre comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani, precum și despre managerul administrației publice din această localitate, primărița Maria Huțu, noi am mai scris. Fie din proprie inițiativă, fie când am mai fost invitați. Dar partea cu invitația e mai rară. Deh, blitzul unor jurnaliști nu e bine să îl ai permanent prin preajmă. Decât dacă între cele două entități, presă și administrație publică, intervine sau se interpune, pe pe filieră verticală sau orizontală, vreun contract. Ori noi, se știe, nu prea facem contracte nici cu diavolul, nici cu Sfântul Petru. Ne facem treaba , punctual, atunci când se impune. Și ne culegem laurii sau castanele. După caz și offuscare.

Multe am văzut în ultimii ani prin comuna Vârfu Câmpului. Dar recent o faptă a primăriței nu ne-a răbdat să lăsăm cerneala să se usuce în călimară. Prin oarece apariții publice, în spațiul online, primarul Maria Huțu ne-a atras atenția. Iar. Energica primăriță vorbea de nici mai mult, nici mai puțin, șapte șantiere existente prin comuna pe care o gestionează. Și ne-a frapat declarația sa. Nu am înțeles de ce nu spune adevărul. Tot adevărul. Șapte vor fi poate șantierele numărate de dumneaei, în vreo dimineață, înainte de cafeaua pe care încă o servește cu orice cetățean îi calcă pragul. Dar nu e adevărat. Și vom spune noi adevărul. În Vârfu Câmpului nu sunt șapte șantiere. Sunt mai multe. Cândva le știam și noi numărul. Acum le-am pierdut evidența. Și chiar nu suntem plătiți de nimeni să stăm să le numărăm. Dar, așa, rapid, la o sumară trecere în revistă, din memorie, a investițiilor din comuna Vârfu Câmpului ne duce la alt rezultat. De ordinul zecilor, nu al unităților.

Oricând scrierile noastre de-a lungul anilor, dar și mărturiile celor ce viețuiesc sau tranzitează comuna, pot confirma că avem dreptate. Și am meditat la neobișnuita declarație publică a primăriței, mai ales că este aproape lege ca primarii, din comune mici cu pretenții de metropolă, sau din cele mari cu alură de cătun, să umfle cifrele mai ceva decât înaintea vizitelor de acum câteva generații ale secretarului general al PCR. Și am înțeles, după ce ne-am amintit discuțiile tete a tete avute în timp cu primărița. Edilul Maria Huțu este modest. Asta e explicația. Și, sigur, mai este și o alta. Încă nu am întrebat-o. Dar suntem convinși că e vorba și de vechea dilemă a celor ce ies din tiparul umilitor al cutumiarului, al rutinei, al lâncezirii în slujba vlădicii. Teama de a nu fi crezut. Nici în fața evidenței. Că așa sunt românii. Mă rog, în acest stadiu au fost aduși cu timpul de către diriguitorii țării.

”Comuna cu 7 șantiere! 7 noiembrie, 7 investiții, 7 proiecte în derulare. Primăria învinge/ignoră Pandemia! ☆ Renovarea, reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural Vârfu Câmpului; fonduri guvernamentale. ☆ Renovarea, reabilitarea și modernizarea clădirii destinată Centrului de Zi Maghera; fonduri europene. ☆ Renovarea, reabilitarea și modernizarea clădirii destinată Serviciului de Evidența Populației; fonduri din bugetul local. ☆ Lucrări de construcții privind amenajarea de trotuare prin vibropresare; fonduri din bugetul local. ☆ Renovarea, reabilitarea și modernizarea clădirii privind deschiderea ” Centrului de Consultanță și Proiectare ” vizând accesare de fonduri europene; fonduri din bugetul local. ☆ Lucrări de construcții privind anveloparea clădirii de la Școala Academician Alexandru Zub, inclusiv înlocuire învelitoare acoperiș; fonduri din bugetul local.☆ Lucrări de reabilitare și refacere in primă urgență a șanțurilor și drumurilor afectate de inundațiile din vară; fonduri guvernamentale. 🔺️Felicitări constructorilor pentru respectarea graficului de lucrări. 🔺️Mulțumesc tuturor colaboratorilor și Echipei de Consultanță și Proiectare!”, este textul integral al adevărului pe jumătate spus de primăriță. Dar răsfoind sau amintindu-vă numai ce a scris Curierul regional de-a lungul timpului, veți concluziona că noi avem dreptate și nu primărița. Nu sunt șapte investiții în comuna Vârfu Câmpului. Sunt mai multe.